Ev. Matei, cap. 10, vers. 1-15 (joi, 1 nov. 2018) Sfaturile Domnului către apostoli înainte de a fi trimiși în misiune

Frații mei, am ajuns la capitolul 10 al Evangheliei după Matei.

„Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă.” (Matei 10, 1)

Cei 12 apostoli sunt aleși de Domnului Hristos după numărul celor 12 seminții ale lui Israel. Adică după numărul celor 12 fii ai lui Iacob (numit ulterior de Domnul: Israel). Practic, poporul lui Dumnezeu, Israelul, marea Lui familie, era formată din 12 bărbați căsătoriți cu 12 femei care s-au înmulțit și au ajuns câteva sute de mii de oameni. E singurul popor din această lume format de Dumnezeu prin acțiunea Lui directă.

Acum puneți în oglindă: cei 12 fii („patriarhi”) ai lui Israel și cei 12 apostoli ai Domnului.

Pe pământ prin cei 12 fii ai lui Israel, Dumnezeu și-a format un popor. Prin cei 12 apostoli își crează un popor în cer. Prin cei 12 apostoli Domnul cheamă la mântuire toate neamurile pământului, stabilind ca țintă a tuturor: Împărăția Cerurilor. Practic cei 12 apostoli vor lucra la formarea Bisericii lui Hristos, a Bisericii Cerești… a Bisericii Ortodoxe

Spune Sf. Ioan Gură de Aur că apostolii nu au fost trimiși imediat în misiune, ci după ce au căpătat experiență în apropierea Maestrului, a Domnului nostru Iisus Hristos.

„După ce L-au văzut înviind morții, alungând diavolii, poruncind mării, vindecând paraliticul și leprosul, iertând păcatele; în sfârșit după ce i-a convins de atotputernicia Sa prin faptele Sale și prin cuvintele Sale (..)” abia atunci au plecat ei în misiune.

La început nu-i expune la pericole mari… că să nu-i deznădăjduiască. Și nu era nimic în Palestina de care să se teamă… căci erau toți iudei, de un neam cu ei. Trebuiau decât să se întărească împotriva injuriilor și a disprețului. Totuși le prezice necazuri mari pentru viitor și le vorbește fără întrerupere, ca ei să se pregătească de la bun început și ca să fie mai tari și mai curajoși în aceste pericole.

„Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.” (Matei 10, 2-4)

Acestea sunt numele celor 12 apostoli. Între aceste nume veți întâlni:

– de 2 ori numele de Simon: Simon Petru și Simon Cananeul

– de 2 ori numele de Iuda: Iuda Iscarioteanul și Iuda fratele lui Iacob

– de 2 ori numele Iacob: Iacob, fiul lui Alfeu și Iacob fiul lui Zevedei.

Vă rog să observați că între acești apostoli NU se află: (după cum v-ați aștepta poate)

• Sfântul Apostol Pavel – chemat ulterior de Domnul Hristos la propovăduire, după Înălțarea Lui la cer.
• Sfântul Evanghelist Marcu (ucenic al Sf. Apostol Petru)
• Sfântul Evanghelist Luca (ucenic al Sfântului Apostol Pavel)

În Bisericile Ortodoxe pe catapeteasmă veți vedea pictați 12 apostoli, chiar deasupra ușii altarului. Acești 12 apostoli, sunt de multe ori combinații de cei 12 apostoli (primii chemați, fără Iuda, + Matia, ales apoi) + Sf. Ev. Luca, Sf. Ev. Marcu, Sf. Ap. Pavel.

Deci e clar că dacă îl vedeți pictat pe Sf. Ap. Pavel și pe cei 4 evangheliști, înseamnă că lipsesc 3 apostoli din cei 12 aleși. Asta așa… să vă fac doar curioși….

„Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel.” (Matei 10, 5-6)

Domnul Hristos le dă poruncă clară să meargă să facă tămăduiri și să propovăduiască împărăția cerurilor în Israel… adică în teritoriul celor 12 fii cu familiile lor. Ca să arate Domnul că pe ei i-a chemat mai întâi la El. Ei evreii au întâietate în a primi vestea cea bună… căci în mijlocul lor S-a întrupat Dumnezeu.

Vă mai spuneam și cu o altă ocazie, parcă: Să nu-i judecați dur pe evreii de astăzi. Să nu-i urâți! Să nu îi considerați ca inamici ai noștri sau ai Domnului Hristos. Nu. Domnul nu ne învață acest lucru. Primul dintre toți evreii care-și iubește neamul Său este chiar Iisus Hristos, evreu și El 100%. Își iubește neamul și este dator față de familia lui, mama, Iosif, Ioachim și Ana, și toți moșii și strămoșii Lui. La fel, să vă aduceți aminte că și Maica Domnului, pe care o iubim cu toții, este de neam evreu. Chiar dacă ne este așa de apropiată încât  o simțim ca din neamul nostru.

Oricâte acuzații am putea aduce evreilor, simplu fapt că acest neam a dat omenirii pe Iisus Hristos și Fecioara Maria (Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu) îi absolvă de orice preconcepție despre caracterul lor. Și se cuvine ca noi să-i cinstim și pe ei. Și să le fim recunoscători că din neamul lor au venit în lume asemenea mari Daruri.

Abia după venirea Duhului Sfânt peste ei, Domnul va urma să-i trimită și la neamurile păgâne.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul Iisus Hristos urma să facă din apostoli: ATLEȚI AI EVLAVIEI, PROPOVĂDUITORI AI EVANGHELIEI LA TOT UNIVERSUL.

Domnul le spune apostolilor să meargă către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Îi numește oi pierdute… căci nu aveau păstor. Cum așa? Păstorul era chiar în mijlocul lor! Domnul Savaot, Marele Dumnezeu care a despicat marea prin toiagul lui Moise, care i-a trecut 40 de ani prin deșert, era acum între ei văzut. Dar nu L-au cunoscut. La vremea venirii Domnului pe pământ, Israelul ajunsese o turmă fără păstor, deși aveau templu, jertfe, preoți, proorocii, cărțile lui Moise, și multe alte mărturii.

Ce paradox! Nimic nu este de ajuns spre mântuirea omului, dacă omul nu-și dă propria lui voință.

Un alt aspect, demn de sesizat este că printre acești 12 apostoli era și Iuda. Iuda a primit putere de la Dumnezeu asupra duhurilor necurate, a primit putere să vindece boli grele și orice neputință trupească. Iuda făcea minuni mari în fața oamenilor! Prin Iuda, Dumnezeu își arăta puterea Lui Creatoare și nemărginită. Și totuși Iuda cade. El care scotea demonii, este învins de demoni. Omul e dator să lupte cu demonii, cu duhurile rele din el și din lume până la ultima suflare a vieții. Și să nu se mândrească niciodată, ci mereu să nădăjduiască în Dumnezeu și să aștepte puterea și rânduiala Lui în cele ale istoriei.

„Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor.” (Matei 10, 7)

Profeții care veneau în Vechiul Testament, promiteau oamenilor pământ și bunuri pământești. Profeții amenințau și arătau voia Domnului. Anunțau și biruințele pe care Israelul avea să le aibe asupra altor popoare. Profeții anunțau sălășluirea în pământul făgăduinței. Dar apostolii sunt trimiși la evrei de această dată să le spună că s-a apropiat împărăția cerurilor. Ce schimbare radicală de paradigmă! Apostolii vin și propovăduiesc sfințenia. Curăția, cinstea, căutarea Duhului Sfânt. Toate daruri cerești pentru suflet.

În aceasta se arată superioritatea lor în fața profeților. În aceasta se arată superioritatea Evangheliei lui Hristos față de legea veche. Superioritatea Noului Testament față de Vechiul Testament. În Noul Testament, adevărata veste bună era că a venit Hristos Domnul ca să ne vindece de răutate și să ne împace unii cu alții.

Adevăratul pământ al făgăduinței este Hristos. Adevăratul pământ unde curge lapte și miere (cum li se promitea în Vechiul Testament evreilor) este Duhul Sfânt, comoara bunătăților și dătătorul de Viață.

Era prima dată în Israel când un grup de oameni propovăduiesc la oameni sfințenia. Dar cum credeți că-i făceau atenți? Cum îi invitau la dialog pe evrei? Prin minunile mari pe care le săvârșeau, prin vindecări, prin scoaterea demonilor. După astfel de minuni mari, oamenii se întrebau cine sunt acești bărbați? Și cu ce putere fac acestea? Și ei începeau să le spune despre Iisus Hristos care le-a dat această putere. Despre acel Mesia pe care tot neamul lor îl aștepta.

„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.’ (Matei 10, 8)

Sf: Ioan Gură de Aur explică acest cuvinte: „în dar ați luat, în dar să dați” zicând că Iisus Hristos îi ferește pe apostoli de două patimi mari: lăcomia și mândria. Îi ferește de lăcomia de bani, zicându-le că darurile pe care le-au primit de la El nu valoarează cât întreaga lume, sunt neprețuite, nu poate nimeni plăti un preț pe el… oricare ar fi acela. Iar ei primind aceste daruri sunt datori să le dea mai departe către toți cei care le vor.

Nu trebuie să ceară nimic în schimbul acestor daruri. Ba mai mult, ei sunt datori să le dea mai departe. Astfel îi ferește și de mândrie… ca să nu creadă că darurile sunt de la ei… ci de la Dumnezeu către oameni (prin ei). Arătându-le să se ferească de aceste două patimi, îi ajută pe oameni să nu-i bănuiască de lăcomie. Să nu creadă ceilalți că ei au plecat la vindecat și propovăduit pentru bani sau slavă lumească, ci au plecat trimiși din dragostea lui Dumnezeu față de oameni.

„Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa.” (Matei 10, 9-10)

Domnul Hristos îi învață pe apostoli sărăcia desăvârșită. Nu ca să-i facă de râs, ci ca să-i elibereze pe ei de orice grijă. E ca și cum le-ar spune: Nu vă îngrijiți de unde veți dormi, ce veți mânca și cu ce vă veți îmbrăca, voi avea Eu grijă de toate acestea, voi mergeți și faceți-vă misiunea pentru care v-am trimis în lume.

În al doilea rând, sărăcia va întări și mai mult sinceritatea mesajului lor. Neagonisirea apostolilor, va arăta lumii într-adevăr că ei tânjesc după o împărăția ne-pământeană, mai presus de cele materiale, … o împărăție cerească, pe care o și propovăduiesc.

În al treilea rând, plecând fără nimic la ei, apostolii vor trăi pe propria lor piele grija și lucrarea lui Dumnezeu prin oameni. Și asta le va spori credința și nădejdea în Creatorul și Purtătorul nostru de grijă.

Așa cum ei își fac datoria și vindecă, și propovăduiesc, așa și oamenii care vor primi aceste daruri, se vor nevoi să-i ajute… să le dea cele trebuincioase.

Dar nu spre desfătare spune Sf. Ioan Gură de Aur, ci spre împlinirea nevoilor stricte. Ca să nu fie numiți apostolii lacomi și bețivi, ci înfrânați și cu bună cuviință, asemenea Domnului lor.

„În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: „Pace casei acesteia”. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.” (Matei 10, 11-15)

Nu le promite Domnul că toți îi vor asculta. Ci doar unii, chiar dacă ei vor arăta lumii daruri atât de mari. Nu toți vor fi vrednici să-i primească. Să meargă să însereze și să mânânce doar la cei vrednici, la cei ce găsesc credință și iubire. Pacea pe care ei o dau casei vă rămâne în sufletele lor, doar dacă și-o doresc, dacă trăiesc după poruncile Domnului.

Exact ca și în liturghia noastră, preotul iese și ne anunță: Pace vouă! Pronunțând cuvintele lui Iisus Hristos, în numele lui Iisus Hristos, peste toți cei prezenți. Dar pacea lui Hristos rămâne doar în inimile celor ce n-o resping.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)