Duhul Sfânt în relația cu Fiul și cu Tatăl în Sfânta Treime

Dragilor, în această seară așa cum vă spuneam vom vorbi despre Duhul Sfânt, a 3-a persoană a Sfintei Treimi. La fel și joi, după care vine Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sau ziua nașterii Bisericii lui Hristos.

Deci voi încerca să vă spun ceea ce știu despre Duhul Sfânt, într-un fel deschizându-vă sufletele față de El, pentru ca praznicul ce urmează să-l îndrăgiți mai mult.

A vă vorbi despre Duhul Sfânt este echivalent cu a vă vorbi despre bucuriile copilăriei… despre îmbrățișările și iubirea mamei… despre toate amintirile frumoase ale vieții noastre… A vă vorbi despre Duhul Sfânt e ca și cum aș încerca să vă explic ce gust are o portocală comparativ cu o rodie. Dacă nu am simțit pe Duhul Sfânt în noi, e greu să explicăm această experiență.

De aceea, voi încerca să am o abordare cât mai puțin școlărească, mai puțin didactică, și să folosesc diferite gânduri și idei ca să nasc în voi curiozitate, dorință… dor…

Deși sunt sigur că ați primit pe Duhul Sfânt în inimile voastre… fiind botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, spovedindu-vă și împărtășindu-vă cu Trupul și Sângele Domnului.

Nu știu cât de mult ați trăit experiența Duhului Sfânt… Poate unii din voi mult mai mult ca mine… și nu e nevoie să vă explic mare lucru… poate alții mai puțin… dar sunt sigur că nu puteți spune că nu ați simțit pe Duhul Sfânt niciodată.

Cine este Duhul Sfânt? Este Dumnezeul nostru. Dumnezeu Adevărat ca și Tatăl ca și Fiul. Același Dumnezeu este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Un singur Dumnezeu, o singură ființă dumnezeiască, dar totuși 3 Persoane.

Vă spuneam într-o seară anterioară cum Tatăl și Fiul iubesc pe Duhul Sfânt nespus de mult, la fel de mult cum Tatăl și Duhul iubesc pe Fiul, și asemenea cum Fiul și Duhul Sfânt iubesc pe Tatăl.

Vreau acum să vă explic puțin cum ar trebui să înțelegeți lucrarea acestor 3 Persoane Dumnezeiești.

Tatăl naște pe Fiul, în sensul că Fiul în are ca izvor de viață pe Tatăl. Dar nu a fost niciun moment când Tatăl să fi fost și Fiul să nu fi fost. Tatăl naște pe Fiul cum focul naște lumina. Nu există foc fără lumină.

Tatăl purcede pe Duhul Sfânt. Ce este purcederea? Este tot un fel de naștere… dar mai altfel…

Acum gândiți-vă așa: Fiul este numit și Rațiunea sau Logos-ul Tatălui. Mai este numit și Cuvântul Tatălui. Dar de ce?

Pai haideți să ne gândim la ce este cuvântul pentru noi oamenii. Cuvântul care iese din gura mea acum este o expresie a gândirii mele, a întregii mele ființe. Este o expresie a libertății mele… Este o expresie a dorinței de a acționa. Cuvântul odată ce se naște în minte și apoi pe buze are ca receptor tot o persoană care înțelege cuvântul, o ființă rațională. De aici se înțelege că la noi oamenii cuvântul născut din minte are ca finalitate un alt eu, o altă persoan.

Gândiți-vă ce taină! Toată ființa noastră este caracterizată de cuvânt. Noi și gândim în cuvinte. V-ați gândit la asta? Gândurile noastre permanente au tot forma cuvintelor. Au tot o formă rațională. Cuvântul poartă informație despre tot ce este în jurul nostru. Cuvântul înmagazinează această informație. Nu există cuvânt care se naște fără să aibă un receptor. Un alt eu.

Prin sine cuvântul implică 2 persoane, implică o relație. Practic numai din acest aspect, ne putem da seama că omul e ființă dialogică, ființă cuvântătoare, în sensul de a folosi cuvântul pentru a intra în relație cu un  al 2-lea om. Practic cuvântul presupune comuniune. Relație dintre 2 persoane, intimitate. Familie.

Când Scriptura spune că suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, se referă și la acest aspect: că ființa noastră este cuvântătoare, rațională, și implicit (celor de mai sus) creată să relaționeze cu un al doilea. Asta arată că Dumnezeu a creat omul dintru început ca ființă socială, comunională. Omul e creat ca să trăiască în familie. În comuniune.

„Că nu este bine să fie omul singur pe pământ….”. Vă aduceți aminte Scriptura din cartea Facerii. Dar totuși Adam nu era singur ci era înconjurat de animale multe, de păsări, plante, copaci, de o natură extraordinară, de pești, de mii și miliarde de vietăți… dar niciuna nu era cuvântătoare. De aceea a creat Dumnezeu lui Adam o ființă pe potriva lui, adică o ființă cuvântătoare, capabilă să înțeleagă cuvântul și să răspundă înapoi.

Cuvântul poartă iubirea unui om către celălalt. Poartă informație de la un om către celălalt. Cuvântul poartă sentimente. Cuvântul are putere. Cuvintele noastre pot bucura. Pot răni. Pot crea. Pot uni. Cuvintele celor cu autoritate pot mișca o țară întreagă. Cuvintele marilor oameni ai planetei pot mișca toată umanitatea influențând-o.

Dar oare nu e la fel și Cuvântul Tatălui? Adică Fiul.

Cuvântul Tatălui este gândul Tatălui de a acționa în lume. Cuvântul Tatălui este puterea lui Creatoare. Cuvântul Tatălui este plin de înțelepciune (informație complexă) și se revarsă în Creație. DAR. Aici e un mare dar (prepoziție).

Cuvântul părintelui Cleopa era puternic și mișca inimile oamenilor. La fel și al Părintelui Arsenie Boca și al Sfântului Apostol Pavel. Dar Cuvântul Tatălui este Personal. Cuvântul Tatălui este chiar PERSOANĂ. Aici e taina.

Adică, e ca și cum, dacă astăzi Pr. Cleopa ar fi în viață și ar propovădui evanghelia în continuare de la Sihăstria, cuvântul lui ar fi persoană și ar umbla prin toată România… ajutând, vindecând, înțelepțind… E ca și cum cuvântul Părintelui Cleopa ar fi viață, ar fi persoană, ar avea libertate, și ar putea colabora cu părintele pentru a ajuta pe toți românii. Cam așa este Cuvântul Tatălui.

Dar! Spre deosebire de noi oamenii, la care una gândim și alta facem. Adică una formulăm cu cuvântul în mintea noastră, alta zicem oamenilor, și poate uneori cu totul altceva facem…, la Dumnezeu nu este așa.

La noi oamenii nu există o coerență între voință și putere. La Dumnezeu nu există această neputință. Dumnezeu ceea ce vrea, POATE. Dumnezeu ceea ce gândește, înfăptuiește. De aceea între Tatăl și Cuvântul lui există o comuniune perfectă, o coeziune fără nicio interferență. Ceea ce vrea Tatăl, vrea și Fiul. Ideile Fiului sunt ideile Tatălui. Practic, Cuvântul rațional care iese din „gura” Tatălui, gândul care iese din „mintea” Tatălui este chiar Fiul. De aceea se spune că la Ioan 1, 3 că: „Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”

Tatăl este Creatorul, Fiul Mântuitorul și Duhul Sfințitorul. Dar Tatăl creează prin Fiul. Într-un fel „mâinile” Tatălui sunt chiar Fiul. Mai insist puțin pe ce face Cuvântul Tatălui, ca să puteți înțelege apoi ce face Duhul Sfânt.

Cuvântul Tatălui este iubirea Tatălui față de lume. Este ieșirea în exteriorul Dumnezeirii a dragostei lui Dumnezeu. Cuvântul Tatălui este invitația la viață pe care Tatăl o face viitoarelor creaturi. Pentru că vă spuneam despre Cuvânt că implică o altă persoană rațională, și implică comuniune.

Dumnezeu ne-a creat capabili să înțelegem cuvântul / Cuvântul. Dintre toate creaturile unversului, doar omul și îngerul sunt făpturi raționale, capabile să relaționeze cu Dumnezeu chiar în limbajul Domnului… într-un fel… E ca și cum am vorbi cu Dumnezeu pe limba lui. În felul Lui… Căci și noi suntem capabili să primim cuvântul și să naștem cuvântul prin ființa noastră și să punem în el răspunsul nostru.

Astfel Cuvântul Tatălui devine liant puternic între Dumnezeul-Rațional și făpturile-raționale, adică om și înger. Practic Fiul, care este Cuvântul Tatălui,  este legătura noastră cu Dumnezeu. Și asta e evident în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

Acum haideți să vedem ce este cu Duhul Sfânt.

Cuvântul omenesc are posibilitatea să poarte în el sentimentele pe care noi le punem în el. Țipăm cu ură, atunci cuvintele noastre se îmbibă de răutatea noastră. Vorbim dulce și iertător, atunci cuvântul care iese din buzele noastre este plin de dragostea noastră. Cuvântul noastru poartă în el duhul ființei noastre. Ce minune! Cuvintele noastre poartă în ele tot felul trăiri ale noastre, care mai de care mai diferite. Frica, bucuria exacerbată, groaza, liniștea, nădejdea sau deznădejdea, credința sau necredința, etc.. Cuvintele ieșite din noi, purtătoare de duhul ființei noastre, duc acest duh către persoanele către care ne adresăm. Și cel ce aude cuvintele noastre, primește în inimă duhul pe care noi l-am pus în cuvinte.

Astfel, vorba dulce și iertătoare poartă în sufletul aproapelui nostru duhul iubirii și al comuniunii. Vorba spusă cu ură poartă în sufletul aproapelui nostru duhul cel rău…

Acest mecanism are ca sursă chiar pe Dumnezeu-Sfânta Treime, în care lucrurile se întâmplă la fel. Cuvântul Tatălui este și El purtător de Duh asemenea cuvintelor noastre. Doar că în Dumnezeu ne-existând răutate, egoism sau duhuri rele, Cuvântul este purtător doar de Duhul cel bun. De Duhul dragostei Tatălui, de Duhul înțelepciunii nemărginite a Tatălui Creator, de Duhul izvorâtor a toate darurile. Acest Duh pe care-l poartă Cuvântul Tatălui este Duhul Sfânt.

Iarăși fac aceeși observație ca și la cuvântul omenesc. Vocea noastră, cuvintele noastre, poartă duhul nostru, și cel ce aude vocea noastră se împărtășește într-o măsură de ființa noastră, de binele sau răul din noi dar duhul nostru nu e persoană.

La Dumnezeu, Duhul pe care-l poartă Cuvântul Tatălui este Persoană. Este a 3-a persoană a Sfintei Treimi. Și iată minunata lucrare a lui Dumnezeu-Sfânta Treime în lume:

Tatăl vrea să aducă la ființă Creația întreagă. Și prin Cuvântul Său, adică prin Fiul le face pe toate. Dar toate cele create se împărtășesc de Duhul Cuvântului, adică de Duhul Sfânt.

Spre deosebire de duhul nostru care poate purta în sufletul aproapelui nădejde, încurajare, împărtășire a iubirii, etc… Duhul Sfânt aduce de la Tatăl Viață pentru tot ceea ce este creat. Duhul Sfânt poartă înspre Creație toată Viața pe care Tatăl a dat-o lumii.

De aceea noi în rugăciunea către Duhul Sfânt spunem: “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…”

Împărate Ceresc, adică Dumnezeu adevărat ca și Tatăl, ca și Fiul.

Mângâietorule e denumirea pe care Iisus Hristos i-a dat-o, căci acolo unde vine Duhul Sfânt mângâie inimile atât de mult, atât de frumos… încât acea inimă va fi „rănită” veșnic… și nimic din cele ale lumii nu va mai da sufletului o astfel de bucurie.

E numit Duhul Adevărului – căci e Duhul Tatălui care lucrează toată în Adevăr, și minciuna doar de la diavol vine. Duhul Adevârului pentru că Duhul Sfânt va vădi lumea de nedreptate și de toată necurăția ei.

Într-un fel Tatăl rostește permanent către noi Cuvântul Său, și permanent Cuvântul Său poartă Duhului Său către inimile noastre. Omul are legătură directă cu Dumnezeirea prin Iisus Hristos. Așa cum Putin are fir roșu cu Trump și pot vorbi oricând pentru probleme grave. La fel omul are fir roșu cu Treimea Sfântă… Omul e conectat cu priză directă în Sfânta Treime cu o „conductă” de lățime nemărginită de Har. Harul Domnului e tot Duhul Sfânt.

Cam atât în aceată seară despre Duhul Sfânt și relația cu Tatăl și cu Fiul.

Joi seară vom vorbi despre lucrarea Duhului Sfânt în lume, în Creație, în Biserica lui Dumnezeu.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)