[Drumul spre Golgota (7)] Iisus Hristos predică în Săptămâna Patimilor prin FAPTELE SALE
Bună dimineața, fraților. Seara de luni spre marți în Săptămâna Patimilor Domnul a petrecut-o în rugăciune. Domnul zicea adesea „privegheați vă rugați !” apostolilor și ucenicilor, dar spunea asta pentru că făcea El așa mereu. Țineți minte un adevăr mare până la cer, și să nu-l uitați niciodată: toate câte Domnul Iisus a poruncit a și împlinit în faptă. Absolut toate.
De fapt toate câte a poruncit oamenilor să facă, sunt felul lui de a fi. A poruncit să fim buni și blânzi și iertători, pentru că așa este El. A poruncit să ne rugăm Tatălui pentru că El (ca om) se ruga mereu Lui.
Ultima săptămână din viața Mântuitorului este și perioada în care Domnul pecetluiește cu faptele Sale tot ceea ce a zis ca să ne arate că întru nimic nu ne-a mințit, înșelat, sau exagerat. Domnul prin toate batjocurile care vor urma, prin judecata nedreaptă, bătăi, scuipări, biciuiri și răstignire, ne va arăta că e dispus să și moară pentru tot ceea ce a zis. Căci ceea ce a zis e poruncă de Viață de la Tatăl Lui către noi.
Iisus Hristos își întărește predica, minunile și vindecările din cei 3 ani de lucrare publică în mijlocul Israelului și împrejurimi, prin sângele pe care-L varsă pentru noi, ca să ne arate că până la sfârșit ne-a iubit.
Și că nu doar prin cuvânt vrea să fie Învățătorul nostru ci și prin însăși faptele și viața Lui. E ușor a vorbi și a sfătui, dar e greu a înfăptui. E ușor a spune altora să iubească și să ierte, dar e greu ca tu să iubești și să ierți. Iisus Hristos predică în Săptămâna Patimilor prin FAPTELE SALE. O predică a cărei putere e mai mare decât a cea a cuvintelor.
Astăzi, Sfânta și Marea zi de Marți, e ultima zi de propovăduire a Domnului. Astăzi Domnul a vorbit multe… A lăsat multe gânduri oamenilor. Domnul Hristos înainte de a merge spre Patima Sa, pune în rânduială toate, ca o mama care înainte de a pleca de acasă lasă toate pregătite pentru copilașii ei.
Așa cum o mama înainte de a pleca câteva zile de acasă, lăsându-și copiii și soțul singuri, le pregătește mâncarea, le calcă hainele, le face piața, le aduce aminte ce au de făcut cât ea lipsește, îi pupă și îmbrățișează, și îi asigură că îi iubește pe toți și se va întoarce cât mai repede și se va gândi mereu la ei, așa și Domnul Iisus Hristos face înainte de Patima Sa.
Ca un bun tată și gospodar, Iisus Hristos așează toate înainte de Patima Sa, ca nu cumva cineva să se smintească întru El când îl vor vedea pe Cruce, ca nu cumva să-și piardă cineva complet credința despre toate făcute și spuse de El. Până în această zi Domnul le-a spus tuturor că va să fie dat în mâinile arhiereilor și va să fie răstignit iar apoi va învia. Am numărat cel puțin 5 situații în care Domnul își vestește Patima și Învierea Sa. Ce Domn avem! Le spune tuturor: și ucigașilor și celor ce-L iubesc: „Știu toate câte aveți să faceți!” Măcar de asta să se rușineze dușmanii Lui. „Știu toate câte vor veni asupra mea, căci pentru aceasta am venit în lume!”
Evenimentele din Sfânta și Mare zi de Marți:
1. Uscarea smochinului
Domnul blesteamă un smochin și acesta se usucă îndată. Deși nu era vremea lui să dea roade. Dar acesta a făcut-o Domnul, zic părinții Bisericii, ca să arate fără roade credința formalistă a iudeilor. Să arate că toți conducătorii religioși ai iudeilor nu au adus roade cât Domnul le-a cerut să aducă. Adică în zilele vieții Lui pe pământ. Cei ce se închinau și slujeau în templu Dumnezeului Celui Prea Înalt, nu L-au recunoscut în Iisus Hristos.
Aduceau „chipurile” jertfe cu evlavia Dumnezeului lor în templu, doar pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, nu L-au cinstit, nu L-au primit, nu L-au recunoscut, nu I s-au închinat.
2. Arhierii îl întreabă cu ce putere face toate acestea
Domnul nu le răspunde știind că nu-L întreabă cu gând bun ci cu viclenie, deși toate făcute de Iisus până astăzi au vorbit despre iubirea și puterea Lui. Faptele noastre sunt roadele vieții noastre. Roadele lui Iisus până azi, marțea cea mare: orbii văd, șchiopii umblă, muții vorbesc, demonizații se curățesc, săracilor li se binevestește, inimile oamenilor se încălzesc de Harul Duhului Sfânt care ieșea din gura Lui … și multe altele infinite și de negrăit…
Dar Domnul le răspunde arhiereilor cu 2 pilde.
3. Parabola celor doi fii
Ei sunt fiul cel neascultător din parabolă, care spune că face, dar apoi nu mai face. Și neamurile păgâne sunt fiul cel ascultător care mai întâi a zis că nu face dar apoi s-a căit și a făcut.
4. Pilda despre lucrătorii viei
Ca să înțeleagă mai ușor că ei arhiereii sunt cei care vor ucide peste câteva zile pe Fiul lui Dumnezeu. Ca să înțeleagă că chiar de vor să scape de El, până la urmă El va ajunge acolo unde Dumnezeu i-a rânduit.
„Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri»?” (Matei 21, 42)
El, piatra cea nebăgată în seamă de ei, ziditorii sufletelor în Israel, va ajunge în chiar centrul zidirii, ca să fie El Însuși de acum înaintea Învățătorul lumii și Mântuitorul ei.
45 Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte.
46 Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc. (Matei 21, 45-46)
Tot astăzi Domnul continuă să vorbescă în pilde.
5. Parabola nunții fiului de împărat
Domnul Iisus sugerează că Tatăl e Împăratul și El este Mirele și nunta urmează acum… peste câteva zile… pe Cruce… Domnul Hristos își ia mireasă firea noastră cea căzută și pe cruce o curățește și o unește desăvârșit cu Sine.
6. Saducheii întreabă despre Înviere
Și Domnul și le spune că Dumnezeu înviază pe toți cei dragi ai Lui.
32 «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. (Matei 22, 32)
Și dacă pe Avraam, Isaac și Iacov i-a înviat, cum oare nu-L va învia pe Fiul Său?
7. Iisus le spune tot astăzi care este cea mai mare poruncă din lege
8. Iisus le arată din psalmi că David spune despre Hristos că este DOMN și Dumnezeu
9. Iisus mustră pe farisei şi pe cărturari.
Iisus mustră cu putere pe cei care peste câteva zile îl vor ucide. Ca să le arate că știe toate câte sunt în om. Știe toate câte sunt în inimile lor, și poate aceste cuvinte pe unii îi vor trezi și se vor întoarce de la gândurile lor. Cuvântul de mustrare al Domnului e cuvânt viu și lucrător prin Duhul Sfânt în inimile celor ce-L ascultă pe Domnul. Dar cuvântul nu obligă pe nimeni.
10. Predica despre dărâmarea Ierusalimului
Cu câteva zile înainte de moartea sa, pe Muntele Măslinilor, având templul înainte, Domnul Hristos prevestește căderea groaznică a Ierusalimului. Cetatea care peste câteva zile îl va omorî pe Dumnezeul ei, va cadea peste 40 de ani și va fi ruină. Titus, fiul Împăratului Vespasian, va înăbuși în anul 70 o răscoală a evreilor și va distruge total cetatea, inclusiv templul. 70.000 de oameni vor muri atunci.
De ce a îngăduit Dumnezeu aceasta?
Ca să pună stop jertfelor de la templu, căci de la Cruce și până azi, doar sângele lui Hristos curățește. Ca să oprească preoția lor, căci nu se mai închină lui Dumnezeu-Tatăl dacă L-au omorât pe Fiul și nu cred în El. Ca să arate că Dumnezeu nu mai e cu ei! Ca să dea un avânt puternic creștinismului care înflorea în tot imperiul roman.
Tot azi în această predică Domnul prevestește și sfârșitul lumii și judecata tuturor neamurilor.
11. Imediat apoi Domnul spune pilda celor 10 fecioare
O pildă despre judecata universală și împărăția cerurilor. Venirea lui Iisus pe pământ a deschis Împărăția Cerurilor în mijlocul nostru pe pământ. Prin Iisus a venit pe pământ și Împărăția.
12. Domnul spune apoi pilda talanților
Marți după-amiază se întâmplă următoarele:
13. Domnul face cea din urmă vestire a Patimilor Sale
Astăzi e ultimul cuvânt public pe care Domnul în adresează oamenilor. De acum înainte merge spre patimă ca un miel tăcut, care tace și nu țipă când e junghiat.
14. Arhiereii s-au sfătuit azi ca să prindă pe Iisus.
15. Tot astăzi Iuda trădează pe Domnul
Sfânta și Marea zi de Marți e bogată în activitate, Domnul lucrează intens ca să așeze toate înainte de plecarea Lui. Până aici a fost cuvântul Domnului. De mâine încep să vorbească oamenii. Până azi a făptuit Domnul. De mâine încep să făptuiască oamenii.
Să aveți o zi plină de gânduri curate și dumnezeiești și să vă gândiți adesea la câte a făcut Domnului pentru noi.
Săptămâna aceasta a Patimilor este despre El nu despre noi. Este despre câte a făcut El pentru noi.
Să-L ascultăm, să-L vedem, să-L primim în inimi.
Doamne ajută!
Autor: Claudiu Balan
P.S. Dacă veți merge în Ierusalim și veți sta în locul în care a fostă făcută această fotografie, e chiar locul unde a avut loc ultima predică în marțea cea mare. Pe Muntele Măslinilor, unde stătea Domnul cu ucenicii Lui, vedeau înainte chiar cetatea și măreția templului. Aici Domnul prevestește căderea Ierusalimului, cu ochii privitorilor în el. Astăzi se vede în fotografie Poarte de Aur, care e închisă acum, și pe care a intrat Domnul în Ierusalim acum 2 zile.