Crucea Domnului în Vechiul Testament

Dragilor în această seară vă voi vorbi despre Crucea Domnului în Vechiul Testament. Crucea Domnului a fost prefigurată / preînchipuită încă din Vechiul Testament în diferite evenimente, gesturi sau obiecte. Despre acestea vom vorbi în această seară.

Crucea Domnului a fost fabricată dintr-un lemn. „Fericit” acel copac, care s-a învrednicit de cinstea ca din el să se facă cruce de răstignire chiar lui Dumnezeu. Există și o legendă frumoasă despre acest subiect. Chiar azi dimineață i-am citit-o Filoteiei, fetița noastră mai mică.

E vorba despre 3 copaci prieteni care aveau fiecare câte un vis. Primul vroia să fie tăiat și să se confecționeze din el un cufăr mare pentru bijuterii. Și să poarte toată viața toate obiectele prețioase ale oamenilor. Al doilea își dorea ca atunci când va fi tăiat să se confecționeze din el o corabie măreață, cu care să navigheze însuși regele.  Al treilea își dorea să nu fie niciodată tăiat, și să crească atât de mult încăt crengile sale să ajungă până la cer, cât mai aproape de Dumnezeu.

Viața nu a fost chiar așa cum s-au așteptat ei. Într-o bună zi, 3 pădurari au venit și i-au tăiat. Primul copac a fost tăiat, și din el pădurarul a confecționat o iesle, în care să pună paie animalelor în grajd. Copacul a fost tare supărat că nu a ajuns ce și-a dorit.

Al doilea pădurar a confecționat din al doilea copac o barcă, o mică abarcațiune de pescuit… nici de cum acea mare corabie la care visa el să fie parte. Al treilea copac deși dorea să nu fie tăiat. Până la urmă a fost tăiat, și pădurarul a făcut din el câteva bârne groase. Fiind un copac mai mic, și ne putând fi folosit la o construcție, bârnele le-a pus în depozitul său și le-a lăsat acolo. Tare nefericiți au fost toți că visele lor s-au spulberat și nu au ajuns ce-și doreau.

Totuși după câțiva ani în ieslea aceea simplă de animale, unde stăteau doar un morman de paie banale, a ajuns să stea Pruncul Iisus, Dumnezeul făcut om. Împăratul împăraților. Cea mai mare comoară a umanității și a Universului. Și bucurie mare a avut acel copac… căci Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și i-a împlinit visul. Căci în loc să fie purtătorul bogățiilor materiale, a purtat în sine pe Creatorul.

Al doilea copac a ajuns, barcă fiind, să meargă Domnul Hristos cu ea la pescuit împreună cu apostolii. Și de pe ea să potolească valurile mării și vântul. Ce onoare și ce bucurie să porți pe ape pe cel mai mare REGE, pe Domnul Domnilor, pe Dumnezeul dumnezeilor, pe ÎMPĂRATUL CERULUI ȘI AL PĂMÂNTULUI. Și s-a bucurat mult și al doilea copac, pentru că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și i-a făcut o asemenea onoare.

Al treilea copac, a ajuns prin acele bârne groase să fie făcut cruce, și să fie răstignit pe ea chiar Domnul Hristos. Al treilea copac, cel mai tânăr fiind, întristat că a fost tăiat, dornic de a fi cel mai aproape de Dumnezeu, a ajuns să fie altarul de jertfă a lui Dumnezeu. Însuși Dumnezeu-Omul și-a vărsat sângele pe acest lemn. Și de atunci și până astăzi, e cel mai apreciat copac din lume, e copacul  / lemnul cu cea mai mare putere. Și părticele din el se află în toate marile biserici ale lumii, și lumea se închină Crucii, căci poartă puterea Domnului în ea. Acest al treilea copac a ajuns cel mai aproape de Dumnezeu din toți copacii lumii.

E o legendă frumoasă, dar are mult tâlc, și multe adevăruri. Un singur copac din această lume a avut vrednicia de a-i fi lui Hristos altar de jertfă, și de atunci înainte unealtă de transmitere a Harului. De luptă împotriva răului…

Despre un astfel de copac este vorba în cartea Facerii din Sfânta Scriptură, în care se zice:

“Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.” (Facere 2, 8-9)

Din pomul cunoștinței binelui și a răului i-a poruncit Domnul lui Adam să nu mănânce.

Crucea Domnului este considerată de Sfinții Părinți ca pomul vieții. Pomul vieții simbolizează în Vechiul Testament și Crucea făcătoare de viață a lui Hristos. De ce? Căci Crucea avea să aducă lumii cel mai bun rod. Cel mai gustos. Cel mai căutat. Pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

Sfinții Părinți compară Crucea Domnului și cu o viță de vie. Crucea e vița iar strugurele este Hristos. Crucea oferă lumii pe strugurele Hristos care a crescut din jertfa sângeroasă. Și noi oamenii ne împărtășim cu acest Iisus Hristos răstignit și înviat, cu acest strugure stâlcit în teasc, și primim Viață.

Crucea Domnului este prefigurată și în discuția Domnului cu Adam și Eva după căderea lor în păcat.

“Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”.” (Facere 3, 14-15)

Zdrobirea capului satanei a avut loc pe cruce. Pe cruce a fost învins stăpânitorul acestei lumi, diavolul.

O altă prefigurare excepțională a crucii o găsim în cartea Facerii în capitolul 22, când aflăm despre Avraam care ascultă de Dumnezeu și se duce să-l aduca jertfă pe Isaac.

“După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: „Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!” Şi Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!” Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.” (Facere 22, 1-3)

Avraam urcă pe munte ca să-și jertfească fiul, având lemne în spate. Urmăriți simbolistica frumoasă:

Tată – fiu – lemn | Avraam – Isaac – lemn de jertfă | Tatăl ceresc – Iisus Hristos – Cruce

Chiar Sfântul Chiril al Alexandriei face această afirmație că lemnul lui Isaac este Crucea lui Hristos. Ce frumos! Interesant cum Dumnezeu a țesut imaginea lucrării sale de mântuire în tot Vechiul Testament. Dar într-adevăr a fost o țesătură tainică… ascunsă ochilor oamenilor păcătoși… care a putut fi descifrată clar abia după venirea Domnului.

De aceea se spune: cheia de înțelegere a Vechiului Testament este Noul Testament.

O altă prefigurare a crucii o găsim în episodul în care Iacov își binecuvintează cei 2 nepoți cu mâinile încrucișate. În mod intenționat face acest lucru.

“După aceea luând Iosif pe cei doi fii ai săi, pe Efraim cu dreapta sa în faţa stângei lui Israel, iar pe Manase cu stânga sa în fala dreptei lui Israel, i-a apropiat de el. Israel insă şi-a întins mâna sa cea dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, deşi acesta era mai mic, iar stânga şi-a pus-o pe capul lui Manase. Înadins şi-a încrucişat mâinile, deşi Manase era întâiul născut. Şi i-a binecuvântat, zicând: „Dumnezeul, înaintea Căruia au umblat părinţii mei: Avraam şi Isaac, Dumnezeul Cel ce m-a călăuzit de când sunt şi până în ziua aceasta; Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvânteze pruncii aceştia, să poarte ei numele meu şi numele părinţilor mei: Avraam şi Isaac, şi să crească din ei mulţime mare pe pământ!”

Şi Iosif, văzând că tatăl său şi-a pus mâna sa cea dreaptă pe capul lui Efraim, i-a părut rău şi, luând mâna tatălui său ca să o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase, a zis către tatăl său: „Nu aşa, tată, că cestălalt este întâiul născut. Pune dar pe capul lui mâna ta cea dreaptă!” Tatăl său însă n-a voit, ci a zis: „Ştiu, fiul meu, ştiu! Şi din el va ieşi un popor şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el şi din sămânţa lui vor ieşi popoare nenumărate”. (Facere 48, 13-19)

Teoretic Iacov (Israel) ar fi trebuit să-și pună mâna dreaptă pe cel mare. Și mâna stângă pe cel mic. Observați că gestul a fost special făcut… după rânduiala lui Dumnezeu. Preînchipuind astfel o istorie a neamului lui Israel (adică a familiei extinse a lui Iacov) care încet încet va duce către nașterea lui Iisus din Fecioara Maria și la răstignirea lui pe Cruce. Și la mântuirea întregii lumi.

Dumnezeu a rânduiat toată istoria poporului Israel de la începutul lumii…. având ca scop final îndumnezeirea omului. Prin Iisus Hristos, prin jertfa și învierea Lui. Deși le-a rânduit pe toate așa, nu le-a predestinat, nu a trecut peste voia oamenilor… ci a luat în considerare voia și alegerile lor, bine știind de mai înainte ce vor alege să facă.

O altă prefigurare a crucii este toiagul lui Moise, cu care făcea multe minuni, prin care Dumnezeu și-a arătat puterea.

“Zis-a Domnul către el: „Ce ai în mână?” Şi el a răspuns: „Un toiag!” „Aruncă-l jos!” îi zise Domnul. Şi a aruncat Moise toiagul jos şi s-a făcut toiagul şarpe şi a fugit Moise de el.               Şi a zis Domnul către Moise: „Întinde mâna şi-l apucă de coadă!” Şi şi-a întins Moise mâna şi l-a apucat de coadă şi s-a făcut toiag în mâna lui. Apoi a zis Domnul: „Aşa să faci înaintea lor, ca să te creadă că ţi S-a arătat Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!” (Ieșire 4, 2-5)

Cu acest toiag a făcut Moise atâtea minuni în fața lui Faraon. Cu acest toiag a despicat Marea Roșie și au trecut prin ea ca pe uscat. Cu acest toiag a lovit stânca și a izvorât evreilor apă în deșert.

O altă închipuire a Crucii în Vechiul Testament este toiagul lui Aaron.

“Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul adunării. Iar a doua zi a intrat Moise şi Aaron în cortul adunării şi iată toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, odrăslise, înmugurise, înflorise şi făcuse migdale. Şi atunci a scos Moise toate toiegele de la faţa Domnului la toţi fiii lui Israel; şi au văzut şi şi-au luat fiecare toiagul său. Apoi a zis Domnul către Moise: Pune iar toiagul lui Aaron înaintea chivotului legii spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, ca să înceteze de a mai cârti împotriva Mea, ca să nu moară!” (Numerii 17, 7-10)

Un simbol excepțional al crucii… Căci dintre toți copacii lumii, rodul lemnului Crucii este cel mai mare. Și paradoxal a fost dat când a fost tăiat, nu când avea rădăcinile în pământ. Crucea este copacul cu rădăcinile în adâncul pământului și cu vârful în cer.

O altă prefigurare foarte clară a crucii a fost ridicarea șarpelui de aramă pe un stâlp pentru vindecarea evreilor cârtitori.

“Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă”. Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel.

A venit deci poporul la Moise şi a zis: „Am greşit, grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi”. Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor. Iar Domnul a zis către Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia.” (Numeri 21, 5-9)

Evreii cârtitori înaintea Domnului, au fost mușcați de șerpii veninoși și mulți dintre ei mureau. Cei care se pocăiau, Domnul a rânduit pentru ei vindecare. Cum? Spunându-i lui Moise să facă un șarpe din aramă și să-l pună pe un stâlp înaintea lor (în felul acesta se forma o cruce) și cine se uita la acest șarpe se vindeca.

Iată ce spune Sfântul Iustin Martirul și Filozoful despre acest eveniment:

„Tot ca figură și ca semn a fost și ridicarea Crucii aceleia făcute împotriva șerpilor care mușcau pe fiii lui Israel, pentru mântuirea celor ce aveau să creadă ca încă de atunci s-a propovaduit moartea șarpelui și mântuirea celor mușcați și care se refugiau la Cel care avea să fie răstignit”.

Pentru tămăduirile dobândite după mușcăturile șerpilor iudeii introdusesera șarpele de aramă și-l cinsteau ca pe obiectele sfinte. Dar când au început să i se închine și să-l tămâieze făcând din el un „dumnezeu-idol” numit Nehustan, regele Iezechia l-a scos afară și l-a stricat (IV Regi, 18, 4).

Este interesant că acest simbol al șarpelui de aramă este astăzi simbolul medicinei. Al farmaciilor din întreaga țară. E semnul vindecării. Societatea europeană are rădăcini profund creștine. Dacă ne-am cunoaște credința!

O altă prefigurare a crucii Domnului este episodul în care israeliții s-au luptat cu amaleciții la Rafidim.

“Atunci au venit Amaleciţii să se bată cu Israeliţii la Rafidim. Iar Moise a zis către Iosua: „Alege-fi bărbaţi voinici şi du-te de te luptă cu Amaleciţii! Iar eu mă voi sui mâine în vârful muntelui şi toiagul lui Dumnezeu va fi în mâna mea”. A făcut deci Iosua cum îi zisese Moise şi s-a dus să bată pe Amaleciţi; iar Moise cu Aaron şi Or s-au suit în vârful muntelui. Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau Amaleciţii.” (Ieșire 17, 8-11)

Moise ridică mâinile la orizontală, și devine cruce. Atunci biruia Israel. Iarăși un semn pe care Dumnezeu l-a dat Israelului că Moise-în-postura-de-cruce-biruind simbolizează pe Hristos-pe-Cruce-biruind-păcatul-și-lucrarea-diavolului.

Sfântul Grigorie de Nyssa vede în această figură a lui Moise, cu mâinile întinse lateral și orizontal, „taina Crucii”, „chipul Crucii” și „pe Cel ce și-a întins mâinile pe Cruce”.

O altă preînchipuire a crucii este în cartea lui Iezichiel.

“Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera „tau” care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui”. Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: „Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om, care are pe frunte semnul „+”! Şi să începeţi cu locul Meu cel sfânt!” Şi au început ei cu bătrânii, care erau înaintea templului.” (Iezichiel 9, 4-6)

Erau însemnați pe față cu semnul literei tau (care avea formă de cruce) oamenii care sufereau de pe urma multor nelegiuiri care se săvârșeau în popor.

Mai este un psalm frumos care preînchipuie crucea Domnului.

„Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este! ” (Psalmul 98, 5)

Cântările Bisericii noastre ne arată cum Sfinții Părinți au identificat cum oamenii s-au închinat la propriu așternutului picioarelor Domnului, când El a fost răstignit pe Cruce.

Iată ce zice cântarea:

„Ca psalmistul acum vedem așternutul unde au stat picioarele Tale cele preacurate, Stăpâne; astăzi, înălțând cu dreaptă credință cinstită Crucea Ta, cea cu dragoste înălțată, ne rugăm Ție grăind: Pe toți cu dumnezeiască Crucea Ta sfințindu-i, arată-i părtași milostivirii Tale celei negrăite și Darului Tău, Preaînalte.” (Cântare la vecernia praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie)

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)