Cât de des să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului?

Dragilor, în această seară așa cum vă spuneam vom aborda 2 tematici. Începem cu prima:

1. Cât de des să ne împărtășim?
2. Cu o singură spovedanie de câte ori ne putem împărtăși?

Începem cu prima problemă.

1. Cât de des să ne împărtășim?

A numărat careva dintre voi de câte ori și-a îmbrățișat soțul? Sau de câte ori și-a sărutat soția? Sau de câte ori și-a drăgălit copilașul? A numărat careva din voi de câte ori a spus „Te iubesc!” celui drag?

Nu cred… De ce? Pentru că aceste gesturi nu se numără… nu se limitează… ci se trăiesc și se retrăiesc… Relația de iubire e veșnică… e un infinit de permanentă iubire revărsată unul către altul. Așa este și cu relația omului cu Dumnezeu… Omul a fost creat să trăiască în sânul Sfintei Treimi.

În această seară îi voi lăsa pe Sfinții Părinți să vorbească, și pe mine mai deloc. Doar o să „moderez” așezarea discursurilor lor.

Ca prim mare avocat și mărturisitor al Euharistiei îl voi lua pe Sfântul Nicodim Aghioritul.

Iată ce spune el:

« „Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des. Acest lucru îl poruncesc:

1) Stăpâneştile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos,

2) Faptele şi Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade şi mărturiile locale ale Sfinţilor Părinţi,

3) Cuvintele, rânduiala şi sfinţita lucrare a Sfintei Liturghii şi

4) însăşi rânduiala Sfintei împărtăşiri.

Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a ne preda Taina Sfintei împărtăşiri, a zis: „Pâinea pe care Eu o dau este Trupul Meu, pe care Eu îl dau pentru viaţa lumii” (Ioan 6,51), ceea ce însemnează că dumnezeeasca împărtăşire este pentru credincioşi absolut trebuitoare pentru viaţa duhovnicească în Hristos.

Și pentru ca viaţa duhovnicească în Hristos nu trebue să se împuţineze nici să înceteze, precum zice Apostolul: „Duhul să nu-l stingeţi” (I Tes. 5,19), ci să fie neîntreruptă, pentruca cei vii, după acelaşi Apostol, să nu mai trăiască viaţa lor trupească, ci viaţa lui Hristos, Care a murit şi a înviat pentru ei, este de trebuinţă ca să fie deasă şi întrebuinţarea Sfintei împărtăşiri.

În altă parte, Domnul zice hotărît: „Amin, amin zic vouă, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi” (Ioan 6,53).

Din aceste cuvinte se vede limpede că Sfânta împărtăşanie este pentru creştin tot aşa de necesară ca şi Sfântul Botez. Aşa dar, după cum fără botez este cu neputinţă ca omul să trăiască viaţă duhovnicească şi să se mântuiască, tot aşa este cu neputinţă să trăiască fără Dumnezeeasca împărtăşire.

Și fiindcă aceste două Taine au aceste însuşiri: Botezul se săvârşeşte o singură dată iar Taine Sfintei împărtăşiri se săvârşeşte des şi în fiecare zi, rezultă în chip firesc că este absolut necesar ca şi Dumnezeeasca împărtăşire să se facă des.

Apoi, când Domnul a predat această taină ucenicilor Său, nu a dat-o ca un sfat, ca adică să mănânce Trupul Meu cine vrea şi să bea Sângele Meu cine vrea, aşa cum a zis că „cine vrea să vină după Mine” şi „dacă vrei să fii desăvârşit”, ci a zis poruncitor: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu şi Beţi dintru acesta Toţi, acesta este Sângele Meu”; adică neapărat trebue să mâncaţi Trupul Meu şi neapărat trebue să beţi Sângele Meu. Și iarăşi zice: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22,19). Adică, această taină pe care Eu v-o predau, să o săvârşiţi nu numai odată, de două sau de trei ori (precum tâlcuieşte Sf. Ioan Gură de Aur) ci zilnic, întru pomenirea patimilor mele. A morţii şi a întregei Mele rânduieli.

Iată deci că şi aceste cuvinte ale Domnului recomandă limpede cele două lucruri necesare Sfintei împărtăşiri: neapărata ei săvârşire şi săvârşirea adeseori. Adică nu numai să ne împărtăşim, ci să ne împărtăşim şi des. De unde înţelegem că drept credinciosul, în orice stare socială s-ar afla, este îndatorat şi trebue negreşit să primească şi să păzească aceste porunci stăpâneşti.

Dumnezeieştii Apostoli urmând această hotărâtoare poruncă a Domnului nostru, la începutul propovăduirii, cu orice prilej adunau pe toţi credincioşii în loc ascuns de frica iudeilor, îi învăţau, se rugau împreună şi săvârşind Taina, se împărtăşeau şi ei şi toţi cei adunaţi, precum mărturiseşte Sfântul Apostol Luca.

Și pentru ca să se păstreze această necesară Predanie a Domnului şi de către creştinii de după ei, să nu se uite adică cu trecerea mulţimii anilor, ceea ce Apostolii au făcut atunci, au scris-o în al 8-lea şi al 9-lea din canoanele lor, poruncind, cu pedeapsa afuriseniei, ca să nu rămână nimeni neîmpărtăşit cu Dumnezeeştile Taine, când se săvârşeşte Sfânta Liturghie,

Dragilor, iată ce spune Canonul al 8-lea apostolic:

„Dacă cineva nu se împărtăşeşte când se săvârşeşte Liturghia să spună pricina pentru care nu se împărtăşeşte şi de va fi binecuvântată să se ierte, iar dacă nu o va spune, să se afurisească” (Can 8).

Iar în canonul al 9-lea zic: „Biserica trebue să afurisească pe toţi acei creştini, care merg la biserică, ascultă cetirea Sfintelor Scripturi şi nu stau nici la rugăciune, nici la Sfânta împărtăşire, ca unii care produc sminteală în Biserică”.

Sinodul din Antiohia, urmând Sfinţilor Apostoli, mai întâi întăreşte canonul de mai sus, apoi adaogă: „Se cuvine ca toţi cei care intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu stau să se roage cu celălalt popor şi se îndepărtează de Sfânta împărtăşanie, să fie afurisiţi până când se vor spovedi şi vor arăta roduri de pocăinţă şi se vor ruga şi atunci să fie iertaţi” (Can. 2).

Deci, aşa cum este trebuitoare respiraţia neîncetată pentru a trăi, şi hrana pentru alcătuirea firii trupeşti, tot aşa şi deasa împărtăşire este necesară pentru viaţa sufletului şi pentru susţinerea fiinţei lui, sau ca să spun mai bine, este cu mult şi fără de asemănare mai necesară.

Să vină în mijlocul nostru Marele Vasile, temelia dreptelor învăţături ale Bisericii şi să ne-o spună.

„Ca să se învrednicească omul de viaţa veşnică, zice, trebue să se împărtăşească cu Trupul şi cu sângele lui Hristos. Si iarăşi: Este de trebuinţă celui ce s’a renăscut prin Botez să se hrănească cu împărtăşirea Sfintelor Taine. Deci toţi dreptcredincioşii creştini avem nevoie să ne hrănim cu hrana vieţii veşnice, pe care ne-a predat-o Fiul lui Dumnezeu celui viu.

Si iarăşi, este bine şi de folos a se împărtăşi omul în fiecare zi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci însuşi Domnul o spune: Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică”.»

De ce întârziem aşa de mult ca să ne împărtăşim?

Ne zice tot Sf. Nicodim Aghioritul:

„Cel ce întârzie să se împărtăşească, nu face nici o pregătire, nu este atent, nu are atentă păzire despre gândurile rele. Pentru că amânarea îl face să cadă în lenevire şi să i se răcească căldura evlaviei şi a dumnezeeşti dragoste.

Îndelungarea vremii îl face să se poarte în viaţă cu neglijenţă şi nepăsare, să nu aibă teamă în suflet, sfială în simţuri şi pază a mişcărilor lor, face deslegare deplină la mâncare şi la vorbă, la necuviincioase priviri şi auziri şi se face ca un cal, care neavând frâu alunecă în prăpastia tuturor păcatelor.”

Mergem mai departe la Sfântul Ioan Gură de Aur.

„De vreme ce ne-am învrednicit de atâta iubire si cinste de la Hristos, ca să ne împărtăşim cu Trupul si cu Sângele Lui, să nu ne lenevim a face acest lucru. Nu vedeţi pe copii cei mici cu câtă grabă apucă sânul mamei lor? Cu câtă repezeală pun buzele la sân? Cu aşa grabă ar trebui ca şi noi să ne apropiem de această Sfântă Masă si de acest sân al duhovnicescului Potir, ca să ne împărtăşim.

Sau mai bine zis, cu mai mare grabă să ne alăptăm din Sfânta împărtăşanie, ca nişte prunci care se alăptează cu Harul Sfântului Duh, şi singura noastră mâhnire să fie neîmpărtăşirea cu aceasta hrană Deviată făcătoare” (Omil. 82, la cap. 26 de la Matei).

Sf. Ioan Gură de Aur spune că nu există nicio diferență între un preot și un mirean în fața Sfintei Împărtășanii.

„Sunt împrejurări când preotul nu se deosebeşte de cel supus, adică de cel mai jos decât dânsul, de pildă când trebuie a se învrednici de Tainele cele înfricoşate, fiindcă cu toţii ne învrednicim de aceleaşi Taine, iar nu ca în Legea Veche, când pe unele le mânca preotul, iar pe altele cel ce nu era preot, aşa că poporului nu-i era slobod de a se împărtăşi din cele din care se împărtăşea preotul. Acestea însă nu mai sunt acum, ci tuturor le stau în faţă un trup şi un pahar…”

Mergem mai departe la Sfântul Teodor Studitul care-și îndemna monahii să se împărtășească în fiecare zi:

„Multe pot lacrimile şi strămtorarea [inimii] şi înainte de toate Împărtăşirea cu cele Sfinte, spre care văzându-vă nepăsători, mă minunez foarte tare: că dacă e duminică veniţi spre Taine, dar dacă se face liturghie în altă zi nu veniţi, deşi în mănăstire ar fi cu putinţă celui ce vrea să se cuminece în fiecare zi; acum se face liturghie mai rar, şi tot nu vine nimeni.”

Iată ce spune Sf. Ioan de Kronstadt de împărtășirea deasă:

„Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos.”

Ajungem la Sfântul Serafim de Sarov:

«Atunci când a fost întrebat cât de des trebuie să ne apropiem noi de Sfânta Împărtăşanie el răspunse: „Cu cât mai des cu atât mai bine”.

În mod special, surorilor de la Diveievo el le dădea următoare regulă, aşa cum o aflăm din informaţiile lăsate nouă de la monahia Kapitolina: “Nu trebuie să pierdem ocazia de a ne folosi cât mai des posibil de harul oferit prin împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine.

Încercând pe cât ne este cu putință să ne concentrăm asupra înţelegerii smerite a totalei noastre păcătoşenii, trebuie să ne apropiem de Sfânta Împartășanie, care dă viată la toţi şi la toate, cu nădejdea şi ferma credinţă în negrăita milostivire a lui Dumnezeu spunând cu frângere de inimă: am păcătuit, o, Doamne, cu sufletul, cu ini­ma, în cuvânt, în gând, şi cu toate simţurile mele”.»

Iată ce zice un ucenic preot al Sf. Serafim de Sarov

”În plus”, scrie părintele Vasile, „el mă povăţuia mereu în calitatea mea de părinte duhovnicesc al surorilor de la mă­năstirea de maici, poruncindu-mi să fiu cat se poate de indulgent la spovedanie.

Robul lui Dumnezeu, obişnuia să spună: «Aminteşte-ţi, mata… eşti doar un martor părinte, dar Dumnezeu este judecătorul! Şi cat de multe, cât de multe şi de grozave păcate, încât nici măcar nu le poți pronunţa, nu ne-a iertat nouă mărinimosul nostru Domn şi Mân­tuitor. Cum oare putem noi, oamenii, să ne judecăm semenii! Noi suntem simpli martori, simpli martori, părinte. Să-ţi amin­teşti mereu acest lucru: simpli martori, părinte!»”

Mergem mai departe la Sf. Ioan Casian:

„Nu trebuie să nu primim Sfânta Împărtăşanie fiindcă ne ştim păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi pentru curăţia cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atâta credinţă, încât judecându-ne nevrednici… să căutăm şi mai multe leacuri pentru rănile noastre.

N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am lua după unii care, în aşa chip măsoară vrednicia, sfinţenia şi meritul tainelor cereşti, încât socotesc că împărtăşania nu trebuie luată decât de cei sfinţi şi nepătaţi şi nu mai degrabă pentru ca această participare să ne facă sfinţi şi curaţi.

Aceştia, fără îndoială, cad într-o mai mare trufie decât cea de care li se pare că se feresc, fiindcă cel puţin este mai drept ca, de vreme ce în această umilinţă a inimii în care credem şi mărturisim că niciodată nu putem să ne atingem pe merit de acele Sfinte Taine s-o primim ca pe un medicament al tristeţii noastre în fiecare duminică, decât ca, stăpâniţi de deşartă trufie şi stăruinţă a inimii, să credem că numai o dată pe an suntem vrednici de a lua parte la Sfintele Taine.”

Să vedem acum ce zice Sf. Grigorie Teologul despre împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine:

„Preasfântul Trup al lui Hristos, când e mâncat frumos, e o armă pentru cei ce luptă şi o întoarcere acasă pentru cei plecaţi; pe cei neputincioşi îi întăreşte, pe cei sănătoşi îi veseleşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte, sănătatea o păzeşte; prin el ne facem mai blânzi spre îndreptare, mai îndelung-răbdători spre osteneli, mai fierbinţi spre iubire, mai sprinteni spre cunoaştere, mai râvnitori spre ascultare, mai ageri spre lucrarea darurilor harului, iar celor ce nu se împărtăşesc frumos”- adică încontinuu – ,,le urmează cele contrare”, fiindcă nu sunt pecetluiţi cu scumpul Sânge al Domnului nostru, cum spune acelaşi Grigorie Teologul:

,,De acum se junghie Mielul şi se pecetluiesc cu scumpul Lui Sânge fapta şi cuvântul, deprinderea şi actul, care sunt străjile uşilor noastre, adică ale mişcărilor şi învăţăturilor minţii care se deschid şi închid frumos spre şi dinspre contemplaţie”.

Să vedem ce zice Cuviosul Efrem Sirul:

„Să zăbovim, fraţilor, în liniştire, post, rugăciune, lacrimi, slujbe, lucrul mâinilor, întâlnirea cu sfinţii părinţi, ascultarea adevărului, auzirea dumnezeieştilor Scripturi, ca să nu ni se învârtoşeze gândul, şi MAI ALES să ne facem vrednici de Împărtăşirea dumnezeieştilor şi preacuratelor Taine, ca sufletul nostru să se cureţe de gândurile de necredinţă şi întinate, iar Domnul sălăşluindu-Se în noi să ne izbăvească de cel viclean”.

Iată ce spune Sf. Chiril al Alexandriei:

,,Scumpul Sânge al lui Hristos ne eliberează nu numai de stricăciune, ci şi de toată necurăţia ascunsă înăuntru, şi nu ne lasă să ne răcim spre indolenţă, ci mai degrabă ne face fierbinţi cu Duhul”.

Iarăși îl aduc pe Sf. Nicodim Aghioritul care zice:

«”Deci, fraţilor, dacă vom face aşa cum ne poruncesc dumnezeieştii Părinţi şi ne cuminecăm frecvent, nu numai că vom avea harul dumnezeiesc lucrând împreună cu noi şi ajutându-ne în această scurtă viaţă, ci ne vor veni în ajutor şi îngerii lui Dumnezeu şi Însuşi Stăpânul îngerilor şi îi vom avea departe de noi demonii potrivnici, precum spune dumnezeiescul Hrisostom: „Ca nişte lei ce suflă foc aşa ne depărtăm de la acea Masă ajunşi înfricoşători diavolului, gândindu-ne la Capul nostru şi la iubirea pe care ne-a arătat-o.

Acest Sânge face scânteietor chipul nostru împărătesc, naşte o frumuseţe minunată, nu lasă să se veştejească nobleţea sufletului, adăpându-l şi hrănindu-l necontenit; primit cu vrednicie acest Sânge alungă demonii şi-i ţine departe chemând la noi pe îngeri şi pe Stăpânul îngerilor; căci dacă văd Sângele Stăpânului, demonii fug, iar îngerii aleargă într-acolo împreună.

Vezi, iubite frate, câte daruri minunate ale harului primeşti dacă te cumineci frecvent?

Vezi cum prin cuminecarea frecventă mintea e luminată, gândul e făcut strălucitor, şi sunt curăţite toate puterile sufletului?

Dacă vrei să omori patimile trupului, vino frecvent la Împărtăşire şi voieşte să te desfătezi de ea.

Aşa ne încredinţează Chiril al Alexandriei: „Aşa să te împărtăşeşti din Euharistie: crezând că ea alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi; căci, ajungând în noi, Hristos adoarme legea sălbatică din mădularele trupului, aprinde evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară patimile.

Astfel încât fără Împărtăşirea frecventă n-am putea să ne eliberăm de patimi şi să urcăm spre înălţimea nepătimirii.”»

Iată ce spune marele teolog Jean Claude Larchet:

„Sentimentul de nevrednicie deci, trebuie mai mult să ne apropie de împărtăşanie decât să ne îndepărteze. Dacă ne împărtăşim, nu o facem pentru că ne considerăm vrednici de a-L primi pe Dumnezeu şi de intra în comuniune cu El, ci pentru că suntem slabi, neputincioşi, răniţi, infirmi, bolnavi şi pentru că avem nevoie de prezenţa Lui în noi, în modul cel mai lăuntric, pentru a ne întări, pentru a ne trata rănile, a ne vindeca, pentru a ne mântui.”

După cum observați mărturiile despre împărtășirea deasă abundă și Sfinții Părinți sunt deacord că scopul Sfintei Liturghii este unul singur: „Împărtășirea credincioșilor” așa cum spune Sf. Iustin Popovici. De aceea se face Liturghie. De aceea ne întâlnim în duminici și sărbători, ca să gustăm pe Domnul. Și să vedem cât e de BUN!

Dar, e firesc, ca acum să vă întrebați cum veți trece de la situația în care vă împărtășiți de câteva ori pe an la cea în care să vă împărtășiți în fiecare liturghie. Mai întâi trebuie să vorbiți cu duhovnicul și să-i spuneți că vreți pe Hristos mai des, că vreți pe Domnul mai des în inimile voastre. Și el va rândui, după voia Domnului, un început și un program în care să vă împărtășiți treptat din ce în ce mai des.

Sunt și preoți reticenți. Sunt și preoți care nu au studiat și nu au înțeles cum stau lucrurile. Asta pentru că gândiți-vă că acum aproximativ 300 de ani când unul din monahii de la Athos a venit în vizită în România, prin Ardeal, constata că la noi credincioșii se împărtășesc o dată pe an, și atunci în noaptea de Înviere cu „paști”, adică cu pâine sfințită, cu anafură. Atât de grav ajunseseră “rânduiala” în Biserica Ortodoxă Română. Dar ușor ușor lucrurile se îndreaptă și nădăjduim ca toți preoții să afle adevărul și să facă voia Domnului: să cheme la Hristos tot poporul!

Vă recomand cele câteva zeci de articole și emisiuni audio publicate pe ortodoxiatinerilor.ro despre Sfânta Euharistie: https://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-biserica/euharistia-continua

Vă recomand și cele 58 de citate ale sfinților părinți și ale marilor duhovnici despre Sf. Împărtășanie: http://citateortodoxe.ro/citate-Taina-Sfintei-Impartasanii

Cât privește subiectul spovedaniei după fiecare împărtășire, lucrurile sunt simple.

1. Cu o singură spovedanie de câte ori ne putem împărtăși?

Nu există niciun canon care să oblige creștinul să se spovedească înainte de fiecare împărtășire. E imposibil să cauți să se împărtășească toată parohia, și să-i spovedești pe toți săptămânal. În mănăstiri asta se poate, sunt câțiva călugări și se spovedesc săptămânal.

Soluția care ar fi: Să se împărtășească oamenii de 3-4 ori pe an? E diavolescă această soluție. Căci cine îndepărtează pe creștin de Hristos îl lasă în mâinile celui rău. Acum, cât îngăduie fiecare duhovnic să se împărtășească fiecare creștin cu o spovedanie, e treaba fiecăruia. Unuii îngăduie o dată. Alții 2-3 săptămâni, adică 2-3 duminici, alții o lună, alții 40 de zile. Dar cu condiția că dacă ai făcut un păcat opritor (grav), să te oprești singur de la a te duce la împărtășire și să te duci imediat la spovedanie.

Dacă un preot nu are conștiința clară că trebuie să cheme pe toți credincioșii lui în fiecare liturghie la împărtășire… atunci nu e un tată bun… un părinte pentru fii săi. Măcar să încerce să-i cheme, să-i cheme din timp la spovedit, să le rânduiască canon de pregătire, să le vorbească constant despre cel mai important aspect al vieții duhovnicești: Împărtășirea.

Preotul care se împărtășește liniștit în altar, și apoi vine și împărtășește 2-3 copii și pleacă cu potirul, acela nu e păstor bun al oilor. Cum poate mama să mânânce în fața copiilor ei și lor să nu le dea nimic? Cum să nu te doară sufletul că tu te împărtășești și fii tăi stau în spatele tău și pleacă cu gura căscată, fără nimic?

Adevăratul păstor de suflete cheamă la Hristos pe toată lumea, permanent, și o să vă dau un exemplu de astfel de om: Marele apologet al Sfintei Euharistii: Pr. Ioan Iovan.

Marele Ioan… martir în temnițele comuniste… 10 ani de temniță.

Ia uitați ce zice:

“O, Iisuse al meu, ce îndrăzneală: Să te dau pe Tine și să-l feresc pe om de diavol. Ce mai păcat am și eu!”

„Aur și argint n-avem să vă dăm, nici mâncăruri bune și copioase. Avem lingurița cu care vă aducem din cer cărbunele mântuirii din Sfântul Potir. Primiți-L cu drag!”

„Vă rog, nu vă lăsaţi, cât mai des să vă împărtăşiţi! Insistaţi la preot, căutaţi preoţi care dezleagă mai uşor. Dacă nu poţi, măcar vino la Liturghie.

„Eu m-am hotărât să îl iubesc pe Hristos și potirul Lui, Că dacă îl am pe El în brațe (și nu vreau numai să Îl am eu, vi-L dau și vouă) vi-L recomand, să știți… sănătoși, bolnavi, cum ați fi… Hristos este sănătatea noastră, este puterea noastră, este viața noastră, este sfârșitul nostru. Amin!”

Mărturisește-ți păcatele duhovnicului tău și vorbește cu el și întreabă-l ce trebuie să faci ca să-ți dea binecuvântare să te împărtășești mai des! Spune-i că ți-e dor de Hristos, că abia aștepți să te împărtășești mai des și vezi ce zice. Roagă-te Domnului să-i dea duhovnicului tău inimă bună și sfat folositor.

Atât pentru această seară.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)