Cartea lui Iov (cap.2, vers. 5-10). Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale (29 nov. 2018)
Dragilor, continuăm cu capitolul 2 al Cărții lui Iov. O să vedeți cât de frumoase sunt în continuare explicațiile Sf. Ioan Gură de Aur.
Am ajuns aici:
Domnul Hristos iarăși îl arată pe Iov diavolului… parcă zicând: „Ai văzut pe robul meu Iov cum rezistă după atâta suferință pe care i-ai cauzat-o?”
“Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: «Cojoc pentru cojoc! Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!»” (Iov 2, 4-5)
Diavolul îi spune Domnului, că Iov n-a făcut mare lucru rezistând, că de fapt cel mai de preț omului îi este chiar sănătatea lui. Trupul lui… viața lui… Pregătind de fapt discuția pentru o nouă ispită.
E o chestie foarte interesantă ce se întâmplă aici. De ce dă Domnul curs vorbelor cu diavolul? Păi, gândiți-vă că suntem la judecata universală acum și Domnul începe să împartă pe oameni, precum desparte păstorul oile de capre, și-i pune pe unii de-a dreapta și pe alții de-a stânga. Pe unii îi trimite în rai și pe alții în iad.
Bineînțeles că toți vom fi de față, totul va fi public. Și vom vedea cum Cutărescu care noi credeam despre el că e un om rău, totuși e luat în rai…. Iar Cutăreasca despre care noi știam că e fată bună, e dusă în iad… Și vor exista discuții… Oamenii vor întreba pe Domnul: De ce Doamne? De ce omul acela lângă care eu am trăit ani de zile ca vecin, a ajuns în iad? Și eu credeam că e un bun. Suprizele vor fi și în sens pozitiv.
Judecata lui Dumnezeu este plină de milă dar este și dreaptă. Oricine are dreptul să întrebe la judecată pe Domnul: De ce eu ajung în iad și celălalt nu? Chiar și îngerii căzuți, și diavolii…
La fel și îngerii Domnului, poate, vor vrea lămuriri despre judecățile de nepătruns ale Domnului. Toți vom fi curioși să aflăm felul de gândi al Stăpânului, și să vedem judecata lui.
Discuția dintre Dumnezeu și diavol, este prin extenso, o astfel de situație… În care Dumnezeu acceptă să-L întrebăm de ce a gândit așa? De ce a acționat așa? La judecata, unii vor putea foarte bine spune: Bine, bine Doamne, dar normal că Gheorghe a fost om bun, pentru că i-ai dat de toate: femeie, copii, casă, mașină, servici, bani… iar eu am avut atâtea necazuri… divorțată, bătută, fără bani, fără educație, etc….
La fel face și diavolul acum și zice: Bine bine Doamne, Iov nu te-a blestemant, Iov n-a fost ascultător, așa cum am fost eu, dar asta doar pentru că nu te-ai atins de sănătatea lui. Diavolul ispitește pe oameni, și ne lovește, și ne vrea căzuți și depărtați de Dumnezeu, ca să-i arăte Domnului la sfârșitul lumii, că sunt mulți ca el, care L-au refuzat.
Diavolul vrea să arate Domnului că felul lui de a fi și de a se comporta, nu e o neascultare și obrăznicie, ci are o cauză și în ceea ce Dumnezeu a făcut. Și ar vrea să spună: Vezi că nu sunt nebun! Vezi câți te hulesc! Vezi câți nu te iubesc! Vezi la câți oameni ai făcut rău! Vezi pe câți nu i-ai ajutat! Vezi pe câți i-ai lăsat în neputințe, crezând că vei face Tu nu știu ce mare lucrare cu ei….
De aceea Domnul vorbește cu diavolul și acceptă provocare lui. Ca să-i arate dreptatea. Că să-i arate că bun și drept este El, așa cum spune Psalmistul David.
Această discuție a lui Dumnezeu cu diavolul, este un mod de a ne spune tuturor, că El are explicații pentru tot ceea ce a făcut. Și tot ceea ce a făcut cu oamenii a făcut bine. Numai bine. Permanent. Toate spre mântuirea tuturor.
Sunt sigur că și astăzi în inimile noastre există astfel de întrebări: De ce eu eu sunt așa, iar celălalt e altfel? Întrebări adresate Domnului și uneori aduse cu cârtire înaintea Lui. Dar cartea lui Iov a fost lăsată în mod special în Biblie, ca să arate oamenilor că Domnul niciodată nu greșește.
Revin la text.
De ce nu a cerut diavolul Domnului să-l ispitească pe Iov din prima cu boală trupească?
Pentru că ar fi vrut să-l învingă cu lucruri mai mici… Căci e firesc să fii mult mai ușor doborât de boala trupească decât de pierderea averilor. Diavolul ar fi vrut să-l arate pe Iov slab și să zică: Uite-l pe robul tău Doamne, pe care mult l-ai lăudat, n-a suportat să piardă pământul și animalele și imediat te-a blestemat. Totuși nu a reușit prin pierderea averilor. A încercat prin pierderea copiilor, și nici prin aceasta nu a reușit.
Acum folosește arma cea mai puternică: boala. Cine e mai puternic decât boala? Cine, având suferința în trup, poate zâmbi și lăuda pe Dumnezeu? Cine laudă pe Creator, atunci când îi dă boală?
Sfinții lui Dumnezeu. Valeriu Gafencu. Sf. Paisie Aghioritul care a cerut cancer de la Dumnezeu. Toți mucenicii lui Hristos care au murit în chinuri groaznice, acceptând suferința cruntă, numai să nu se ledepe de Domnul.
Iov, numit de Domnul: „robul Meu” a fost un sfânt. Este un sfânt. Îl prăznuim în calendarul ortodox pe 6 mai. Îl găsim pictat în bisericile noastre.
Diavolul zice: „întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui!” Nu doar de carnea lui, ci și de osul lui, pentru ca durerea să fie și mai adâncă. Diavolul cere boală grea pentru Iov, nu ceva suportabil. Cere suferință de neîndurat, pentru a-i doborî nădejdea și a-l face să blesteme pe Domnul.
Domnul îi îngăduie acest lucru, dar spune: «Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa lui». În unele traduceri este „numai sufletul lui păzește-l”. Adică să nu-l omori. Dar vedeți cum Domnul îi pune iarăși acel gard și o regulă de netrecut: păzește-i sufletul. Poartă-te cu grijă față de sufletul lui.
“Domnul a zis către Satan: «Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa lui». Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului.” (Iov 2, 6-7)
Satan nu întărzie, ci îndată lovește pe Iov. Iată setea lui de răutate față de noi oamenii. Lovește cu cea mai cruntă boală.
De ce îngăduie Dumnezeu boala?
Zice Sfântul Ioan Gură de Aur:
- Adeseori ca să fie mustrați fățarnicii și ipocriții, ca în cazul lui Iuda.
- Ca omul să fie pus la încercare.
- Ca omul să fie curățit de păcate. Să se curețe de obieceiurile rele, de neiubire, de egoism, de dependența de materie.
Iov era deja sărac și trist, după atâtea lovituri primite. Căci sărăcia este grea și în sănătate, iar când intervine o boală cu atât mai mult. Iov nu mai avea slujitori. Nu mai erau oamenii care să-l slujească, ca pe vremuri. Ori omul are mai multe nevoie de slujitori, de ajutor, atunci când e în boală.
În sărăcie și boală fiind, chinul devine insuportabil.
Foarte interesant cum explică Sf. Ioan Gură de Aur situația lui Iov la acest moment: Dându-i această boală, practic lui Iov este ca un viteaz căruia i se iau toate armele. Și care este silit să se lupte cu mâinile goale.
„Dumnezeu îi leagă mâinile, ca să dezlănțuie pe vrăjmașul” zice Sf. Ioan.
„Iată zice, îl dau ție. Nu a zis să lupte față în față, ci legându-l a zis: ți-l dau ție, fiindcă nici așa nu-l vei birui. Vezi cât este de mare puterea robilor lui Dumnezeu și cât de mare este slăbiciunea diavolului. Nu îi biruiește pe cei drepți nici când sunt legați.”
“Şi a luat Iov un ciob ca să se scarpine şi şedea pe gunoi, afară din oraş.” (Iov 2, 8)
Nu-l slujea nimeni, trebuia singur să se ajute. Boala lui era așa de grea și contagioasă, încât oamenii l-au dat afară din oraș, ca să nu-i îmbolnăvească și pe ei. Iov, el care era cel mai cinstit om din ținutul acela, adică cel mai renumit, bogat, milostiv, ajunge să fie aruncat afară de conpatrioții săi.Ce moment greu!
Era tot o lucrare diavolească să-l facă disprețuit de toți, zice Sf. Ioan.
“Pe cei care trebuiau să-i fie devotați în nenorocirea lui, diavolul i-a răpit mai înainte, singura persoană de lângă el a rămas femeia lui.”
Iov era un spectacol public pentru toți. Nu mai stătea nici în casă, căci bubele lui purulente formau în casă o atmosferă grea și îi îngreunau vindecarea. Iov ajunge sub cerul liber… fără nimic… disprețuit de toți. Poate veți spune că sunt atâția oameni ai străzii care reușesc să se descurce sub cerul liber. Da, așa este. Dar câți din ei au coborât de la nivelul de la care coboară Iov? Câți au fost foarte bogați, cinstiți, și bineplăcuți Domnului în toate? Din acest motiv, starea lui Iov era și mai grea… căci știa ce a fost și ce-a avut.
Domnul i-a luat lu Iov tot, și i-a lăsat practic un singur lucru: pe EL. Lui Iov i-a mai rămas o singură nădejde: bunătatea și iubirea lui Dumnezeu.
Și nu cârtea. Nu blestema.
Aștepta…
Poate poate… Domnul îl va ridica din boală și din cele rele ale vieții.
Zice Sf. Ioan o altă idee minunată:
Cei care se mândresc cu frumusețea trupului, să se uite la Iov, și să-l vadă în toată urâțenia, în hidoșenia bubelor și a trupului, dar totuși cu un suflet care pe interior strălucea. Un suflet care se înmiresma în necazuri.
“Atunci nevasta lui a zis către el: «Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!»” (Iov 2, 9)
Femeia lui, soția lui, a trecut cu el prin toate. A suferit și ea ca și el multe.În tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur mai sunt câteva versete în plus în acest loc, pe care o să vi le scriu aici.
„Căci iată, ți s-a șters amintirea de pe pământ, fii și fiicele tale, chinurile și durerile pântecelui pentru care în zadar m-am ostenit în dureri. Tu însuți în putreziciunea viermilor șezi și îți petreci nopțile afară, iar eu rătăcitoare și slujnică sunt cu ziua.”
Observați cât de grea era starea lor. Femeie lui Iov mergea prin oraș căutând de lucru, suportând vorbele urâte, batjocurile. Îi amintește lui Iov de chinurile nașterii copiilor și de cele ale creșterii lor. Nu mai suporta. Nu mai îndura. Era peste puterea ei.
Diavolul, văzând că nu-l poate doborî pe Iov, și-aduce aminte de Eva, prin care oarecând Adam a fost ispitit. Femeia îi zice lui Iov să-l blesteme pe Dumnezeu.
Sf. Ioan observă că trecuseră ceva timp de la boala lui când femeia i-a zis acestea.
Asta pentru ca toți locuitorii acelui ținut să vadă și să rețină cât de greu a căzut Iov, și apoi când Domnul îl va ridica, să-și aduca aminte, și să-L slăvească toți pentru lucrarea Lui extraordinară.
De data aceasta „Adam” nu cade. Aici iarăși cartea trimite la o problemă esențială a umanității.
De ce a căzut Adam în păcat? De ce nu a ascultat de Dumnezeu?
Ispita a intrat prin femeie, căci era mai slabă. Femeia, dată lui Adam ca ajutor, i-a fost lui piedică. Eva într-un fel „l-a sabotat” pe Adam. Iar Adam, cel puternic, a fost biruit de pântece, zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Când va veni vremea ca Adam să nu mai cadă în păcat? Când nu va mai păcătui omul?
Iov, rezistă femeii cârtitoare, și n-o ascultă:
“Dar Iov i-a răspuns: «Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?» Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele sale.” (Iov 2, 10)
Ca un nou Adam, Iov se arată ascultător și cinstitor de Dumnezeu, pregătind calea lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul care va trăi fără păcat și va da putere tuturor să trăiască în sfințenie.
Observați ce concluzie minunată dă Scriptura prin Duhul Sfânt:
„Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale”.
Așa să facem și noi. Nicio vorbă urâtă să nu iasă din inima și gura noastră. Nicio batjocură, nicio bârfă. Nicio glumă… nicio vorbă de ocară. Nicio flecăreală. Căci vom da seama de orice cuvânt vom rosti, zice Scriptura.
Ce frumos!
Ce mare sfânt este Iov!
Sfinte și Dreptule Iov, roagă-te pentru noi să nu scoatem nicio vorbă din gura noastră, care să fie neplăcută Domnului.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)