Cartea lui Iov (cap.1, vers. 1-7). Una din capodoperele universale ale literaturii (13 nov. 2018)
Dragilor, așa cum vă spuneam vreau ca din această seară să începem o serie de discuții despre Cartea lui Iov. De ce? Pentru că de mâine intrăm în Postul Nașterii Domnului. Și se cuvine nouă să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin înfrânare, rugăciune, nevoință, milostenie, prin Sfânta Împărtășanie, prin spovedanie și toate celelalte taine ale Bisericii.
În post toate ale creștinului ar trebuie să-l apropie cu gândul mai mult de Creatorul său. Cartea lui Iov este una din capodoperele literaturii universale. Este considerată printre cele mai frumoase scrieri ale umanității. Scopul acestor seri este să vă îndemn să citiți această carte. O găsiți în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, și are 42 de capitole.
E o minunăție… e un izvor de învățături….
Această carte e o taină. Ascunde mesaje extraordinare și în ultimă instanță veți vedea că de fapt vorbește despre Iisus Hristos. E o carte mult studiată în domeniul teologic.
Imaginați-vă că există profesori specializați în teologie biblică doar pe cartea lui Iov. Atât de complexă și atât de plină de provocări este această carte.
Probabil știți, Iov este acel om bogat care ajunge să piardă totul și din cel mai bogat și faimos om al răsăritului ajunge un sărac bubos care pierde tot. Ajuns sărac, la el vin prietenii lui, regi și oameni bogați ai altor ținuturi, și împreună cu ei începe să discute de ce a ajuns așa.
Cartea lui Iov aduce în prim plan problema suferinței. Și o veți găsi întoarsă pe toate fațetele.
„De ce suferă omul pe pământ” – aceasta e întrebarea care străbate întreaga carte.
De ce suferă omul drept aici pe pământ? O întrebare Care până la urmă pregătește terenul pentru suferința Domnului Iisus Hristos, care la fel va suferi pe nedrept, pentru mântuirea oamenilor.
Prietenii lui Iov vor încerca să-i demonstreze că suferă din cauza păcatelor sale. Iov, știindu-se nevinovat va încerca argumenteze că nu a greșit cu nimic… sau nu a greșit atât de mult încât Dumnezeu să-l pedepsească atât de drastic. De aici apare discuția inerentă a proniei lui Dumnezeu, a lucrării lui în lume.
Cum lucrează Dumnezeu în lume? Cine poate ști planurile lui Dumnezeu? Cine poate să presupună sau să preconizeze așa cum va lucra Dumnezeu? Cine cunoaște gândul Domnului, ca să-l învețe pe el? – va zice psalmistul David.
Cartea lui Iov problematizează extraordinar, și pe foarte multe căi, relația omului cu Dumnezeu. Practic, dacă am lua un creion în mână și am parcurge întreaga carte, și am nota toate întrebările care apar în discuțiile lui Iov cu prietenii lui, și în desfășurarea acțiunii, am observa că această carte a Sfintei Scripturi parcă a fost scrisă special pentru a scoate la iveală toate frământările omului pe pământ. Nașterea omului, sensul vieții lui, bogăția, sărăcia, binele, răul, plăcerea, suferința, îngerii, demonii, raiul, iadul, dreptatea, nedreptate, răsplata binelui, răsplata răului, moartea, învierea…
O să luăm cartea lui Iov și o vom parcurge cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, a cărui pomenire o săvârșim astăzi, care a scris un comentariu special. N-o să parcurgem verset cu verset ci pe secțiuni, în așa fel încât în 5-6 seri să finalizăm. Cartea lui Iov e foarte potrivită postului Nașterii Domnului, căci ea arată toată suferința omului pe pământ, și toată frământarea lui într-o lume plină de păcat… O frâmântare care parcă cere ajutor…
Nașterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria este venirea lui Dumnezeu pe pământ între oameni, pentru a rezolva odată pentru totdeauna problema morții omului, a neascultării și a păcatului – teme dezbătute din plin în cartea lui Iov.
Dacă veți citi prezentările mele la cartea lui Iov, dar nu o veți citi, nu vă veți bucura. Să nu vă mulțumiți să citiți doar primele 2 capitole și pe ultimul, unde se află povestirea…. Ci să citiți cu răbdare, cerând luminarea lui Dumnezeu și celelalte capitole, în care se află discursurile lui Iov cu prietenii lui și cu Dumnezeu. Veți găsi aici unul dintre cele mai captivante discursuri din această lume, acela între Iov și Dumnezeu.
Închei această introducere prin a vă spune că citirea Sfintei Scripturi aduce omului dragoste față de Dumnezeu. Îi amintește de Dumnezeu, și-l face interesat de credința față de acesta. Fără citirea Sfintei Scripturi credința noastră se răcește rapid, rugăciunea slăbește, și dragostea scade.
Să ne apucăm de treabă.
Mai întâi să începem cu numele acestei cărți: Iov.
Etimologic, Iov (Iuob) derivă de la aiab sau iib = a duşmăni. Iov poate însemna şi duşmănie. Luat ca pasiv, numele ar însemna cel duşmănit, cel persecutat. De aici rezultă că Iov este un nume simbolic, care reoglindeşte istoria sa.
„Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iov şi acest om era fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău.” (Iov 1,1)
Mulți oameni s-au întrebat în ce perioadă a trăit Iov. Unii spun că înainte de a se da legea lui Moise (părerea Sf. Ioan Gură de Aur). Alții spun că după ce s-a dat legea lui Moise, dar totuși demult. Alții spun că Iov ar fi trăit mai recent, undeva aproape de secolul VI înainte de Hristos.
Cartea nu oferă detalii geografice sau legate de regi sau conducători ai acelor ținuturi pentru a putea fi integrată într-o anumită perioadă.
Vom merge pe intuiția și inspirația Sf. Ioan Gură de Aur, pentru că pe baza comentariului său vom dezbate. Sf. Ioan spune că această cartea a lui Iov a fost cel dintâi învățător și propovăduitor al cunoștinței de Dumnezeu, desigur prin viață și prin răbdare.
Este dacă vreți prima „evanghelie”… Sau prima „Scriptură”, sau prima povestire spuse din gură în gură printre oameni, pentru a se întări în credința și cunoașterea lui Dumnezeu.
Sf. Ioan Gură de Aur spune că atunci când iudeii erau în Egipt și erau prigoniți, aveau călăuză exemplul lui Iov.
Observați cum Iov este numit încă din primul verset: „om fără prihană”. Zice Sf. Ioan că însemna mai mult decât fără păcat… Iov se ținea departe de tot ceea l-ar fi putut ispiti să greșească. „Fără prihană” înseamnă că avea întreaga virtute, explică Sf. Ioan. Era drept înaintea lui Dumnezeu. Se temea de Dumnezeu și se ferea de ceea ce este rău.
Cine l-a învățat toate acestea? De unde l-a cunoscut acesta pe Dumnezeu? Cum de L-a slujit astfel? Cum de a fugit de înșelarea păcatelor? De unde atâta răbdare? Nimic nu a învățat de la nimeni. Atunci de unde era astfel?
„Vezi că Hristos nu a venit învățător a nimic nou și străin”, zice Sf. Ioan.
Iov este văzut în acest comentariu ca un chip al lui Hristos care a împlinit poruncile Evangheliei mai înainte de Evanghelie. Astfel cele propovăduite de Hristos nu erau noi fiindcă ele au fost împlinite și mai înainte de legea harului și mai înainte chiar de Legea lui Moise.
„Şi i s-au născut şapte feciori şi trei fete.” (Iov 1, 2)
Ce frumos spune Sf. Ioan Gură de Aur: „O viață curată te face să Îl cunoști pe Dumnezeu, după cum o viață rea, dimpotrivă. Căci cunoașterea lui Dumnezeu se află prin viață și devine păzitoarea vieții. Astfel încât de nicăieri altundeva nu vine păgânismul decât dintr-o viață necurată. Căci oricine face rele urăște lumina și nu vine la lumină.”
Numărul mare de copii pe care-l avea era, spune Sf. Ioan, tot un semn al binecuvântării lui Dumnezeu asupra lui, un semn al faptului că Iov era bineplăcut Domnului pentru toate câte făcea. Nașterea pruncilor mulți venea de la virtute.
„El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de asini şi mulţime mare de slugi. Şi omul acesta era cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii.” (Iov 1, 3)
Iov era un foarte bogat. Și nu doar atât, ci era și cel mai faimos, om cu nume bun, renumit în toată zona. Gândiți-vă acum, Iov fiind atât de bogat și faimos, totuși era fără prihană, drept și temător de Dumnezeu. Ca dovadă, zice Sf. Ioan, că nu bogăția e pricina căderii în păcat. Și nici sărăcia pricina nerecunoștinței, ci voia omului.
În orice stare s-ar afla omul, poate să fie bineplăcut lui Dumnezeu. Asta e una din primele mari concluzii ale acestei cărți. Oriunde ești și orice faci, indiferent cât de bine sau cât de rău îți este, indiferent cât de sumbru sau fericit este mediul în care trăiești, nimic nu este pierdut, căci Dumnezeu este cu noi și pe toate le poate schimba în favoarea noastră.
Sf. Ioan mai face o precizare, și anume că bogația lui Iov era preponderent agricolă. Nu deținea palate poleite cu aur, sau cantități de aur în vistieriile sale, ci deținea multe animale… Avea deci o bogăție roditoare, zice Sf. Ioan.
„Căci de la oi și boi era cu putință să faci bine celor lipsiți, dar de la acoperișuri de aur, nici un bine nu se putea face.” Animalele le putea da milostenie… la fel și produsele pe care ele le ofereau: lapte, carne, piele, etc.
O să aflăm pe parcursul cărții că Iov era și un om foarte milostiv.
Cum altfel să fii bineplăcut Domnului, având atâtea bogății, decât împărțind din prisosul tău (din preaplinul tău) celor lipsiți și suferinzi?
„Feciorii lui se duceau unul la altul şi făceau ospeţe în casele lor, fiecare la ziua lui, şi trimiteau să cheme pe surorile lor ca să mănânce şi să bea cu ei.” (Iov 1, 4)
Feciorii lui se înțelegeau bine unii cu alții, trăiau în unitate, și mâncau împreună.
Masa împreună era un semn al armoniei acestei familii, spune Sf. Ioan.
„Şi apoi, când isprăveau zilele petrecerii lor, Iov chema şi sfinţea pe feciorii săi şi se scula dis-de-dimineaţă şi aducea arderi de tot, după numărul lor al tuturor, căci Iov zicea: „Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit şi să fi cugetat cu păcat împotriva lui Dumnezeu”. Şi aşa făcea Iov mereu.”
Iov aducea câte un vițel jertfă înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare copil al lui, în așa fel încât să-i curățească de păcate… de cele nevăzute…
Căci era clar că Iov era foarte atent cu păcatele cele văzute ale copiilor lui, dar marea mirare era că era atent și cu păcatele cele nevăzute. Vedeți cum zice: ca nu cumva „să fi cugetat cu păcat împotriva lui Dumnezeu”. Ce mare lucru e și astăzi acest gând!
E specific creștinismului ascetic, a marilor sfinți, să fii atent la toate gândurile și să nu lași gândul cel rău să-ți intre în inimă.
„Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei.” (Iov 1, 6)
Se deschide așadar teatrul. Atletul este tras în arenă…. zice Sf. Ioan.
Prima întrebare mare este: Cum de s-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu, satan alături de îngeri? Satan a fost cel mai de seamă înger al Domnului, cel mai de seamă arhanghel, numit Lucifer. Satan este și el înger, dar unul care a stat împotriva lui Dumnezeu, s-a răzvrătit, a ales răul. Un înger creat, ca toți ceilalți, cu libertate de alegere. Un înger puternic și înțelept, care, veți vedea pe parcursul cărții, cere dreptate înaintea lui Dumnezeu.
Diavolul, e numit de Sf. Apostol Pavel, pârâșul omului. Căci veți vedea cum cârcotește el înainte Domnului, acuzându-l pe Iov. Dumnezeu în înțelepciunea și bunătatea Lui, se comportă drept, nu ca un tiran, și ia în considerare în mod democratic (aș spune), vorba lui satan.
„Atunci Domnul a zis către Satan: „De unde vii?” Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos”.”
Ce învățăm de aici? Că lumea este plină de diavoli, și de îngeri și că fiecare din aceștia se află sub puterea lui Dumnezeu și că îngerii se înfățișează înaintea lui Dumnezeu primind porunci de la El, iar diavolul nu poate face nimic fără îngăduința lui Dumnezeu.
Chemarea pe care o face Dumnezeu îngerilor, arată că îngerii îi slujesc Domnului, și ascultă de El imediat. Faptul că a venit imediat și Satan și probabil și îngerii lui căzuți, arată că și aceștia sunt sub ascultarea lui Dumnezeu, că sunt supuși Domnului.
Ca nu cumva să creadă cineva că diavolul are putere de la sine, și se luptă împotriva lui Dumnezeu.
Dragilor, lumea nu este așa cum zic unii, o luptă între Dumnezeu și Diavol, între forța binelui și a răului. Nu există două tabere mari care se luptă. Nicidecum. Diavolul nu este dumnezeu. Diavolul este creatură. Dumnezeu este necreat și Creatorul a toate.
El l-a creat și pe Lucifer și pe toți îngerii lui, dar i-a creat buni și frumoși, iar ei ulterior au căzut în păcat și s-au depărtat de El. Diavolul este creatură, și nu poate trăi fără Dumnezeu.
Paradoxal, diavolul trăiește tot prin Dumnezeu, căci dacă n-ar fi așa, ar dispărea în neant într-o clipită. Dar faptul că trăiește tot prin Dumnezeu, nu înseamnă că Dumnezeu îl forțează, ci îl lasă liber să aleagă.
Diavolul este un câine turbat, care din când în când este lăsat de Stăpânul casei să latre la cei ce vin la poarta Lui, ca să-i curățească și să-i întărească în bine, și să-i ajute să fie mai convinși că au ales acest drum către El, în deplină iubire.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)
Vă recomand cartea Comentariu la Iov al Sfântului Ioan Gură de Aur: