Cântări bisericești la Nașterea Domnului Iisus Hristos (miercuri, 19 dec. 2018)

E foarte important să cunoașteți ce spune Evanghelia despre Nașterea Domnului. Evanghelia lui Matei și a lui Luca povestesc pe larg nașterea Lui. Eu am prezentat anul acesta episodul nașterii în Evanghelia după Matei pe larg. Și nu le mai reiau acum.

Iată linkurile către aceste seri:

Seara 12. Ev. Matei, cap. 2, vers. 1-3 (duminică, 11 februarie 2018)

Seara 15. Ev. Matei, cap. 2, vers. 13-23 (duminică, 25 februarie 2018)

Sunt descrieri ample ale episodului Nașterii Domnului, pe baza comentariului Sfântului Ioan Gură de Aur. Mi-a plăcut mult ce spune Sf. Ioan despre acest episod.

Dacă vreți să cercetați nașterea Domnului așa cum trebuie, cunoașterea pasajelor evanghelice este esențială.

În această seară eu voi începe să vă aduc înainte cântări din slujbele de Crăciun, create de Sfinții Părinți. Vă voi cita din Mineiul pe luna decembrie, ziua 20, 21, 25, 26, 27.

Prima cântare:

„Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţi­tor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare. Că Chipul cel neschimbat al Tatălui, Pecetea veşniciei Lui, înfăţişare de rob primeşte, ieşind din Maica ce nu stie de nuntă, nesuferind schim­bare: că a rămas ce era, Dum­nezeu adevărat fiind; şi a luat ce nu era, om făcîndu-Se, din iubire de oameni. Acestuia să-I cîntăm : Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Dumnezeule, miluește-ne pe noi.”

Care este acest zid despărțitor? Moartea, care desparte omul de Dumnezeu.

Odată cu venirea lui Iisus Hristos în lume, omul prin moarte trece la viață. Nimic nu-l mai poate despărți de Dumnezeu. Heruvimii puși de Dumnezeu să păzească pomul vieții, nu-l mai păzesc, căci pomul vieții este Însuși Hristos.

De acum putem gusta din El… căci rodul lui va vindeca moartea care roade din ființa noastră, secundă cu secundă.

„Împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor şi stăpînirea Ta rămîne în tot neamul şi neamul, Hristoase Dumnezeule, Cel ce Te-ai întrupat din Duhul Sfînt şi din pururea Fecioara Maria şi Te-ai făcut om. Lumină ne-a strălucit nouă, Hristoase Dumnezeule, venirea Ta. Lumi­na cea din Lumină, strălucea Tatălui, toată făptura ai lumi­nat. Suflarea toată Te laudă pe Tine, chipul slavei Tatălui. Cel ce eşti şi mai înainte ai fost şi ai strălucit din Fecioară, Dum­nezeule, miluieşte-ne pe noi”

Domnul vine în lume ca om, și îl arată pe om stăpân peste toate. Căci în Hristos abia Adam stăpânește toate așa cum ar trebui. Adică fără păcat.

„Să prăznuim mai înainte, po­poarelor, sărbătoarea Naşterii lui Hristos şi, ridicîndu-ne mintea spre Betleem, să ne suim cu gîndul şi să vedem cu ochii cei sufleteşti pe Fecioara, mergînd să nască în peşteră pe Domnul tuturor şi Dumnezeul nostru; la măreţia minunilor Căruia privind Iosif, i s-a părut că vede om ca prunc înfăşat; dar din fapte a înţeles că este Dumnezeu adevărat, Cel ce dăruieşte sufletelor noastre mare milă.”

„Edenul s-a deschis şi Dumnezeu vine din curata Fecioară, desăvîrşit fi­ind cu Dumnezeirea şi cu ome­nirea. Pentru aceasta să cîntăm: Sfinte Dumnezeule, Părinte cel fără început; Sfinte tare, Fiule Cel ce Te-ai întrupat; Sfinte fă­ră de moarte, Duhule Mîngîie­tor; Treime Sfîntă, slavă Ţie.”

Într-adevăr, se întrupează ca om doar Fiul lui Dumnezeu, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi.

Dar Iisus Hristos ca Dumnezeu avea, are și va avea veșnic în sine pe Tatăl și pe Duhul. Iisus Hristos este icoana (imaginea veșnică) a Sfintei Treimi. Niciodată Dumnezeu nu se va mai revela / descoperi mai mult de atât.

Iisus Hristos îl descoperă la maxim pe Dumnezeu lumii. Iisus Hristos ridică toată umanitatea, adică pe toți frații Săi, în Treimea Sfântă, făcându-i pe toți fii ai Tatălui, așa cum El este Fiu. Ca toți fii să fie iubiți de Tatăl, așa cum El este iubit de Tatăl. Și toți fiii să fie iubiți de Tatăl cu iubirea Duhului Sfânt, așa cum Fiul este iubit de Tatăl prin Duhul Sfânt.

„Bucură-te Sioane, Betleeme pregăteşte-te, că Stăpînul a toa­te, trimiţînd mai înainte steaua a descoperit pogorîrea Lui cea nemăsurată, că Acela, de Care se cutremură Puterile cereşti, cu adevarat Se naşte din Fecioara neschimbat, Unul, Iubitorul de oameni.”

Steaua de pe cer, anunță eveniment ceresc, cosmic, universal în Creație….

Steaua e gura care anunță coborârea lui Dumnezeu la oameni.

Și totuși, trebuie să recunoaștem ce smerită este venirea lui Dumnezeu în lume.

Fără a trâmbița, fără a-și face reclamă, fără a amenința, fără a avea apostoli care să meargă în toată lumea și să anunțe această naștere.

Dumnezeul nostru este blând, smerit, și lucrează înțelept.

„Din legăturile păcatului dez­legîndu-mă, cu scutece Se înfa­şă şi în iesle Se aşază, Prunc văzut fiind, Dumnezeu cel mai înainte de veci. Slavă puterii Sale!”

Se înfașă în scutec Hristos, adică se leagă Dumnezeu de firea umană, ca să ridice pe om către Dumnezeu.

„Domnul vine întru ale Sale, cu adevărat prin naşterea cea ui­mitoare, ca să-Şi unească iarăşi pe cei ce se înstrăinaseră din desfătarea raiului. Să-L primim pe Dînsul, născîndu-Se în peş­teră.”

Amintiți-vă ce discurs frumos are Sf. Ev. Ioan despre Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul 1 al Evangheliei:

Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu. (Ioan 1, 9-12)

Dumnezeu a venit în lumea creată de Sine, la oamenii plăsmuiți de mâna Lui, dar ei nu L-au primit.

Fii Lui nu-L iubesc și nu-i deschis ușa. Inima mea păcătoasă refuză pe Dumnezeu acum și în orice moment săvârșesc păcatul. Ai Săi nu L-au primit… Familia Lui nu L-a primit.

Dramă? Da, dar pentru umanitate, nu pentru Dumnezeu.

Să nu-L primește pe Tatăl și Creatorul Tău, înseamnă că omul a ajuns atât de orb și bolnav „mintal”… atât de departe de firesc…

„Fecioara, alabastrul cel înţelegător, poartă pe Hristos ca pe un Mir nedeşertat şi vine în peşteră, cu Duhul, să-L deşerte cu adevărat, ca să umple sufletele noastre de plăcuta Lui mireasmă.”

Alabastru este un material din care se fac obiectele „ceramice”. Maica Domnului e poarta de intrare în lume a lui Dumnezeu. Ea e ușa! Dar fiți atenți că și Domnul spune că: „Eu sunt ușa”.

Cum e oare?

Maica Domnului e ușa de intrarea a lui Dumnezeu în timp, în umanitate, în Creație, ca parte a Creației. Iar Iisus Hristos e ușa omului către Dumnezeu.

Nimeni nu vine la Hristos decât prin Mama Sa, și nimeni nu vine la Tatăl decât prin Hristos.

Sunt 2 uși esențiale mântuirii omului.

Nu știu dacă v-ați gândit ce înseamnă acestă întrupare lui Dumnezeu. Dumnezeu se face om, adică cum? Adică embrion în pântecele fecioarei. Cu ce crește acest embrion? Cu mâncare. Cu fructe, legume, cereale, etc. Mâncăruri care sunt transformate de uzina chimică a omului în sânge, sânge care dă viață. Mâncărurile sunt din pământ.

Pământul nu dă roade fără ploaie, fără soare, fără condiții prielnice de temperatură și presiune atmosferică. La creșterea roadelor pământului contribuie vremea, vânturile, ciclul apei în natură, soarele…. Soarele din galaxia noastră… Deci practic întreaga Creația contribuie la creșterea omului în pântece și la maturizarea lui după naștere.

Prin întrupare, Domnul Iisus Hristos își asumă întreaga Creație.

Adică se unește complet cu ea.

„Munţilor picuraţi dulceaţă; neamuri plecaţi-vă, că Dumne­zeu, iată, vine din Teman. Bucuraţi-vă prooroci ! Patriarhi săltaţi ! Oameni dănţuiţi dum­nezeieşte ! Domnul cel tare şi puternic, Hristos, Se naşte: Împăratul cerurilor vine pe pămînt.”

„Cerul şi pămîntul astăzi s-au împreunat, născîndu-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pămînt a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta şi noi lăudîndu-L, să-I cîntăm : slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pa­cea, pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mîntuitorul nostru, slavă Ţie!”

Prin Întruparea Domnului, cerul coboară pe pământ. Căci tronul împăratului este pe pământ. Și unde e Împăratul e și împărăția. Pământul „se înalță” mai presus decât cerurile.

„Dănţuiesc cu îngerii toţi oamenii în ceruri, şi se bucură oamenii și toată făptura saltă pentru Domnul Mântuitorul, Cel ce S-a născut în Betleem; că toată înșelăciunea idolească a încetat și Hristos împărățește în veci.”

La venirea Domnului pe pământ era plin de idoli, de statui cărora oameni se închinau lor ca unui dumnezeu. Venirea Creatorului în lume, distruge treptat idolii… Și arată Adevărul. Căci toți dumnezeii neamurilor sunt minciuni, și lucruri de mâini omenești.

Văzând Dumnezeu pe om că se închină creaturii și nu Creatorului, S-a făcut pe Sine Creatură, ca din creație să cunoască omul pe Dumnezeu.

„Mare şi uimitoare minune s-a săvîrşit astăzi: Fecioara naşte şi pîntecele nu i se strică. Cuvîntul Se întrupează şi de Tatăl nu Se desparte; îngerii cu păstorii doxologesc şi noi împreună cu dînşii cîntăm: slavă intru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace !”

„Astăzi Fecioara naşte pe Făcă­torul a toate ; peştera aduce Edenul şi steaua vesteşte pe Hristos, Soarele celor din întu­neric; cu daruri magii s-au în­chinat, luminaţi fiind prin cre­dinţă, şi păstorii au văzut mi­nunea, iar îngerii cîntau şi zi­ceau: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu! „

Astăzi s-a dezlegat le­gatura cea de multă vreme a osândirii lui Adam; raiul ni s-a deschis şi şarpele s-a surpat.

Și acum troparul acestui mare praznic:

„Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închi­ne Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.”

Venirea lui Dumnezeu în lume, revelarea Lui de bună voie oamenilor, și revelarea marilor taine dumnezeiești, protejează omul de minciună.

„Pentru ce te minunezi Ma­rie ? Pentru ce te inspăimintezi de ceea ce este întru tine? Iar Fecioara zice: Pentru că pe Fiul  cel din veşnicie sub ani L-am născut, şi nu ştiu cum s-a făcut zămislirea Celui ce S-a născut. Nu am bărbat şi cum voi naşte Fiu ? Naştere fără sămînţă, cine a văzut ? În adevăr unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rînduia­la firii, precum scrie. Hristos S-a născut din Fecioara în Bet­leemul Iudeii.”

„Cel neîncăput nicăieri cum a încăput în pîntece? Cel ce este în sînurile Tatălui cum stă acum în braţe de Maică ? Cu adevărat precum a ştiut,  precum a voit si precum bine a socotit. Că fără trup fiind, S-a întrupat de bunăvoie; şi Cel ce este, S-a făcut pentru noi ce nu era și neschimbîndu-Şi firea S-a făcut părtaş frămintăturii noastre. În două firi s-a născut Hristos vrînd să plinească lumea cea de sus. „

„Văzînd Ziditorul pe omul care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile S-a pogorît şî pe acesta, întrupîndu-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit!”

„Hristos Se naşte, slăviţi-L !Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L ! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă ! Cîntaţi Domnului tot pămîntul, şi cu veselie vă veseliți.”

„Naşterea sfântă a celei prea­ curate, mai presus de gînd văzînd-o păstorii, s-au înfricoşat de minunea cea mare. Îngerii cîntînd, lăudau pe Stăpînul, fără sămînţă întrupat din Fecioara.”

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)