Calendarul ortodox îndreptat și cel pe stil vechi

În seara aceasta vreau să vă vorbesc despre calendarul ortodox, pe stil vechi și pe stil nou, întrucât sunt mai mulți dintre voi care au cerut dezbaterea acestui subiect. Voi încerca, să abordez problemele pe care le întâmpinăm când auzim vorbindu-se despre caledandar.

Ați auzit poate de bisericile pe stil vechi. Ați auzit de „stiliști”. Ați auzit că, de exemplu, în Republica Moldova Crăciunul se sărbătorește pe 6 ianuarie, nu pe 25 decembrie. Și la fel, în Biserica Ortodoxă Rusă sărbătorile lor sunt (ca și la moldoveni) cu 13 zile mai în urmă. Dar totuși, paradoxal, rușii și moldovenii sărbătoresc Paștile în aceeași zi cu noi. Și toate sărbătorile legate de data Paștilor, sunt la fel ca la noi. De fapt toate sărbătorile cu dată variabile sunt ca la noi, și ca în toată Ortodoxia.

Prima întrebare: De ce are calendarul bisericesc sărbători variabile? De ce nu sunt toate fixe?

Variabilitatea o dă data schimbătoare a Paștelui, adică a Învierii Domnului. Totuși Domnul Hristos a înviat într-o zi clară, fixă a anului calendaristic din vremea Lui. La evrei se sărbătoreau Paștilor (lor vechi) pe 14 Nissan. Nisan, în ebraică tiberiană: Nîsān; din limba akkadiană nisānu, din limba sumeriană nisag („primele fructe”) este cea de-a șaptea lună a anului ecleziastic și prima lună a anului civil în calendarul ebraic.

Ziua învierii Domnului a fost în 15 Nissan.

Domnul a înviat duminica, și a transformat duminica în adevărata sărbătoare a creștinilor, adevărata zi de odihnă și de bucurie a umanității.

Dacă am sărbători în fiecare an învierea Domnului la dată fixă, să zicem 15 Nissan (cu corespondentul lui în calendarul nostru) atunci am sărbători Învierea în altă zi decât duminica uneori. Adică lunea sau marțea, sau miercurea, etc….

Sfinții Părinți au considerat, luminați de Dumnezeu, că e bine să sărbătorim Învierea Domnului mereu duminica, căci așa făcând vom cinsti și toate duminicile de peste an, și fiecare a 7-a zi din săptămâna noastră ne vom aduce aminte de Paștile Domnului. Și o vom sărbători cu liturghie, cu masă îmbelșugată în care Mielul Hristos se jertfește pentru lumea întreagă.

Primul răspuns: Avem sărbători variabile, pentru că data Paștilor trebuie să cadă duminica și întotdeauna va fi calendaristic o zi diferită față de anul trecut.

Toate sărbătorile variabile din calendarul ortodox sunt legate de data Paștilor. Sunt și ele variabile, pentru că Paștile variază. Astfel Înălțarea Domnului o serbăm la 40 de zile de la Paști. Izvorul Tămăduirii în vinerea din Săptămâna Luminată, la 5 zile după Paști. Pogorârea Duhului Sfânt la 50 de zile de la Paști. Postul Paștilor durează 7 săptămâni (6 + 1 săptămâna Patimilor) și se desfășoară cu 49 de zile înainte de data Paștilor, prin urmare este mereu variabil.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este mereu fixă, pe 29 iunie, dar durata postului pentru această mare sărbătoare este în funcție de cât de târziu se sărbătorec Paștile. Dacă Paștile se sărbătoresc la 8 aprilie atunci vor fi mult mai multe zile „libere” în calendar pentru Postul Paștilor. Dacă Paștile se sărbătoresc la 5 mai, atunci vor fi mai puține zile disponibile pentru acest post până pe 29 iunie, căci până atunci trebuie să încapă 50 de zile (Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt) + Duminica Tuturor Sfinților.

Al doilea răspuns: Avem sărbători variabile în calendarul ortodox pentru că toate variază în funcție de data Paștelui, care ea însăși nu este niciodată fixă.

Rețineți: Nu există nicio sărbătoare variabile în calendarul ortodox care să nu aibă legătură directă cu data Paștelui.

Totuși calendarul ortodox (bisericesc) este în strânsă legătură cu calendarul astronomic.

Calendarul astronomic îl calculăm în funcție de o rotație completă a pământului în jurul soarelui, care este de 365 zile, 5 ore, 43′ si 46″ dar și de rotația lunii în jurul pământului. Luna efectuează o orbită completă în jurul Pământului în raport cu stelele fixe o dată la fiecare 27,3 zile. Întrucât Pământul se deplasează și el în același timp pe orbita sa în jurul Soarelui, durează puțin mai mult până când Luna ajunge în aceeași fază în raport cu Pământul, adică circa 29,5 zile

Calendarul astronomic nu este calculat după o înțelegere umană ci după felul în care Creatorul a așezat astrele pe cer. Calendarul astronomic nu este discutabil, negociabil…. E clar. Nu e chiar așa de simplu, dar cu siguranță e matematic foarte precis.

De aici vor începe marile probleme ale calendarului: de la raportarea calendarului bisericesc la cel astronomic.

În antichitate durată anului la egipteni era de 365 de zile; la romani 355 de zile, până la reforma lui Iuliu Cezar, din anul 46 i.Hr, care a stabilit durata de 365 zile şi 6 ore (calendarul iulian).

Calendarul iulian, care a fost adoptat de întreaga creştinătate la început, fiind mai mare decât calendarul solar, rămăsese în urmă. În anul 1582 Papa Grigorie al XIII-lea l-a îndreptat, suprimând cele zece zile, cu care rămăsese în urmă, pe baza duratei anului tropic de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 46 secunde. Acest calendar s-a numit gregorian.

Ţara noastră a adoptat acest calendar în 1919, iar Biserica Ortodoxă Romana în 1924.

România ca stat a adoptat acest calendar îndreptat (corectat astronomic) la anul 1919, iar Biserica abia la 1924. Inclusiv sfinții părinți în întâlnirea de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea au folosit calendarul iulian (cel vechi care era în urmă cu 10 zile).

Aici la Sinodul I Ecumenic s-a stabilit data Paștilor.

Care trebuia să împlinească următoarele cerințe:

  1. Pastile să se serbeze întotdeauna într-o zi de Duminică
  2. această Duminică să fie imediat după 14 Nisan
  3. după luna plină ce urmează echinocţiului de primăvară (când ziua este egală cu noaptea)
  4. întâmplându-se 14 Nisan, sau lună plină, într-o Duminică, Pastile să se serbeze în Duminica următoare
  5. şi să nu coincidă Pastile creştinilor cu acela al iudeilor (care este la 14-15 Nisan) adică cu cel al Vechiului Testament

Dupa aceasta hotarare a Sinodului I Ecumenic, timpul în care este cu putință a se sărbători Paștile cade între 22 martie și 25 aprilie. Iar calculul astronomic al aflării datei Paștilor s-a lăsat atunci pe seama Bisericii din Alexandria, unde era focarul științei astronomice, cu obligația de a face cunoscut, în fiecare an, tuturor Bisericilor, timpul când trebuie a se serba Paștile.

Întrucât însă, și între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43′ şi 46″ rezulta anual o diferenţă de 11′ şi 14″ s-a ajuns, după 330 de ani, la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare, în calcularea datei Paştilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de primăvară.

Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, „din 123 în 123 de ani echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi”. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii – în Răsărit ca şi în Apus – au sesizat faptul şi au propus căpeteniilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

Astfel de sesizări şi propuneri au făcut în Răsărit: Nichifor Grigoras (1324) şi Matei Vlastares în 1335‚ iar călugărul Isac Arghyras, cercetând problema pascală, între anii 1271-1273, a arătat că echinocţiul era cu 7 zile mai târziu după data Sinodului şi că serbarea Paştilor cu această întârziere este o abatere de la hotărârea Pascaliei niceene. El a cerut îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale să corespundă datelor astronomice. Aceleaşi preocupări le-a avut şi Ghemist Pletbon (+1450), luptând pentru dată Paştilor şi îndreptarea calendarului rămas în urmă.

Aceste cercetări şi sesizări repetate au determinat pe papa Grigore al XIII-lea să anunţe, la 24 februarie 1582, îndreptarea calendarului iulian, ceea ce a şi făcut, suprimând 10 zile (5-14 octombrie).

Şi, astfel, se readuce echinocţiul de primăvară la 21 martie, când e lună plină, ca pe vremea Sinodului I de la Niceea.

De atunci, acest calendar s-a numit „gregorian” sau „stilul nou” şi a fost adoptat de toate statele catolice şi protestante din Apus (sec. XVI-XVIII), pe când cele din Răsărit au rămas tot la calendarul iulian, până după primul război mondial, când toate statele din Răsăritul Europei cu majoritate confesională ortodoxă au adoptat calendarul îndreptat (Bulgaria şi U.R.S.S. 1918; Serbia şi România 1919, Grecia 1923, etc).

Deci până pe la anii 1700 toate statele catolice și protestante din vest au adoptat deja noul calendar civil. Țările din estul Europei, printre care și noi, am adoptat acest calendar civil abia la 1919.

Vă dați seama? Ce mare decalaj este în istoriografie între datele noastre istorice și datele lor? Și bine înțeles că au apărut și confuzii din această cauză.

De acum începe dansul. De ce? Pentru că urmează ca Bisericile Ortodoxe să-și îndrepteze și ele calendarul vechi.

Și bineînțeles că unii oameni ai Bisericii s-au arătat refractari, reținuți la această schimbare, simțind-o ca pe o schimbare de dogmă, deși nu era nici pe departe așa ceva. La anul 1923 s-a făcut o consfătuire ortodoxă la Constantinopol pentru a se discuta problema calendarului, fiind invitate toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naționale. Totuși n-au răspuns toate invitației. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la dată pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naştere la tulburări.

Convinse de necesitatea şi justeţea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel:

  1. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924),
  2. Patriarhia Antiohiei (1924),
  3. Patriarhia Alexandriei (1928),
  4. Arhiepiscopia Ciprului (1924),
  5. Biserica Greciei (1924) şi
  6. Biserica Ortodoxă Romană (1924)
  7. Biserica Gruziei (Georgiei),
  8. Biserica Ortodoxă din Polonia (1924),
  9. Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951),
  10. Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse),
  11. Biserica Ortodoxă Bulgara (1968).

Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat:

  1. Patriarhia Ierusalimului,
  2. Biserica Rusă şi
  3. Biserica Sârbă, precum şi
  4. Mănăstirile din Sf. Munte Athos

Deci 11 Biserici Ortodoxe autocefale / naționale hotărăsc schimbarea calendarului și 4 amână această schimbare.

Bănuiesc că principalele motive pentru care Biserica Rusă, Biserica Sârbă și Muntele Athos nu au făcut această trecere a fost din cauza temerii că unii credincioși vor sări ca arși, se vor tulbura. Exista o temere foarte mare că se va face schismă. Că unii episcopi, călugări și preoți vor îndemna pe credincioși să nu asculte Sfântul Sinod și se vor rupe de biserica mamă și vor face o biserică paralelă, schismatică, eretică.

Totuși, atitudini de opunere au existat și Biserica Ortodoxă Română, mai ales la sate, și mai ales printre unii călugări neascultători și neștiutori, care nu au vrut să înțeleagă că îndreptarea calendarului nu era un moft de a fi în rând cu catolicii, ci era o necesitate reală.

Totuși cele 4 biserici ortodoxe au amănat îndreptarea calendarului, nu au respins-o. E foarte important acest aspect. Biserica Rusa a amânat îndreptarea calendarului până la un moment prielnic, când creștinii lor vor accepta mai ușor acest aspect. Dar, chiar și având calendarul diferit, toate aceste Biserici Ortodoxe naționale erau în comuniune. Slujeau împreună liturghia, se împărtășeau unii cu alții.

Nu a existat schismă, ceartă…. Au rămas în pace și iubire frățească unii față de alții. Totuși se observă în fiecare țară care a schimbat calendarul că existau mișcări contrare hotărârii Sfântului Sinod. Au apărut mișcări schismatice, creștini rupți de biserica mama, care s-au numit „stiliști”. Adică pe „stil vechi”, pe calendarul vechi. Aceste mișcări au fost și sunt încă mișcări eretice.

De aceea, pentru a nu se rupe unitatea Bisericii Ortodoxe, întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe – însoţiţi de delegaţiile lor – întruniţi în Conferinţă panortodoxă de la Moscova, din 1948, au hotărât că, pentru menţinerea şi întărirea Ortodoxiei, toate Bisericile să prăznuiască Pastile la aceeaşi dată, în zi de Duminică, dar nu odată cu Pastile evreilor, socotindu-se că Pascalia alexandrină satisface întru totul această cerinţă a Bisericii.

Astfel, s-a stabilit, în acea Conferinţă, că toate Bisericile Ortodoxe să serbeze Pastile numai după Pascalia veche, până când toate Bisericile Ortodoxe surori vor adopta calendarul iulian îndreptat, iar cu privire la sărbătorile stabile, fiecare Biserică autocefală să se folosească de calendarul pe care îl are.

În acelaşi timp, Conferinţa de la Moscova considera obligatoriu pentru cler şi credincioşi a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul căreia se afla, ca unul dintre obiceiurile acestei Biserici.

Observați la ce ciudățenie s-a ajuns din cauza tulburărilor care au apărut printre unii creștini.

Astăzi Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Schimbarea la Față pe calendarul nou pe 6 august, dar Paștile pe calendarul vechi.

Deci astăzi, toate Bisericile Ortodoxe sărbătoresc Paștile după calendarul vechi. Deși majoritatea lor are deja un calendar îndreptat. Practic, data corectă a Paștilor este astăzi calculată de catolici. Și ar trebui să fie și data noastră.

Calendarul ortodox în bisericile naționale este împărțit. O parte e pe vechi, o parte este pe nou.

Acum vreau să vă vorbesc despre Gruparea anarhică stilista din România.

Începuturile acesteia datează chiar din 1924, îndată după adoptarea calendarului îndreptat de către Biserica Ortodoxă Romană (1/14 octombrie 1924).

Partizanii vechiului stil, stiliştii sau calendaristii, cum sunt numiţi uneori – numeroşi mai ales în Moldova – s-au grupat în jurul unor călugări fanatici, certaţi cu disciplina vieţii de mănăstire şi necunoscători ai realităţilor de care a ţinut seama Biserica atunci când a adoptat calendarul îndreptat.

Aceştia, rupând-o cu Biserica, au început să umble prin sate, îndemnând pe credincioşi la păstrarea vechiului calendar şi la nesupunerea faţă de autoritatea bisericească.

Cu timpul, li s-au alăturat şi unii nemulţumiţi de Biserică sau ambiţioşi, doritori de câştig uşor sau de faimă personală.

Aceştia au fost folosiţi de forţe din afara Bisericii, sau de străini care aveau alte interese decât unitatea poporului şi a Bisericii, cum au fost unii călugări veniţi de prin mănăstirile Sfântului Munte sau din alte părţi. Uneori, stiliştii erau încurajaţi teoretic chiar de către oameni pretinşi luminaţi şi serioşi, care susţineau că îndreptarea calendarului ar pricinui o perturbare în viaţa religioasă şi sufletească a satelor noastre.

Cu tot sprijinul unor astfel de elemente, stiliştii nu au izbutit să obţină din partea conducerii de stat recunoaşterea ca un cult religios deosebit de Biserica Ortodoxă şi cu un statut aparte.

Biserica Stilistă din România este eretică. Dar ea nu are nicio legătură cu Biserica Rusă care e pe stil vechi. Nici cu Muntele Athos care are calendarul pe stil vechi. Spre deosebire de „Oastea Domnului”, au izbutit să-şi creeze şi o ierarhie proprie, bineînţeles necanonica şi schismatica.

Rămaşi în afara Bisericii şi fără călăuzirea clerului ei legiuit şi canonic, stiliştii au alunecat repede spre erezie, adoptând atitudini, credinţe şi practici religioase greşite. Ei pun la baza credinţei lor mai ales Pidalionul (colecţie grecească a Canoanelor Bisericii, alcătuită de sfântul Nicodim Aghioritul şi tradusă în româneşte la Neamţu, 1844), pe care îl preţuiesc mai mult decât Sfânta Scriptură, răstălmacindu-l sau interpretându-l greşit şi abuziv.

Fac din calendar centrul doctrinei şi vieţii lor religioase, socotind că mântuirea sau osânda veşnică atârna nu de corectitudinea învăţăturii de credinţă şi de împlinirea poruncilor Bisericii, ci de respectarea „sfântului calendar”, care e cel vechi, nu cel nou, şi făcând din aceasta o dogmă.

Ei rebotează şi cunună din nou pe cei ce adera la stilism, fac sfinţiri de biserici fără antimise şi fără arhiereu, fac înmormântări fără preoţi, fac şi liturghie fără preoţi etc.

Ce susţin stiliştii?

Ca toţi ereticii, schismaticii şi sectanţii, stiliştii se socotesc şi se pretind a fi Biserica cea adevărată şi singura păstrătoare a dreptei credinţe, câştigând adepţi dintre creduli şi ignoranţi sau printre firile bolnăvicioase şi printre cei certaţi cu Biserica, cu preotul lor, ori cu autoritatea de Stat.

Toate ideile pe care le susţin şi acuzaţiile pe care le aduc Bisericii se bazează pe o crasă ignoranță a istoriei şi adevărurilor legate de problema calendarului.

Stiliştii susţin că prin îndreptarea calendarului s-ar fi schimbat dogmele credinţei adevărate şi toate aşezămintele canonice ale sfinţilor părinţi, că stilul nou sau calendarul îndreptat ar fi cel catolic şi că prin adoptarea lui am fi aderat la catolicism, s.a.m.d.

Este interesant că astăzi Biserica Stilistă din România nu este în comuniune cu nicio Biserică Ortodoxă națională. Toate considerând-o schismatică, eretică.

Trebuie să facem diferența între Biserica Stilistă din România (care susține calendarul vechi și este eretică) și Biserica Rusă, Sârbă și Muntele Athos care au calendarul vechi dar sunt Ortodoxe.

Astăzi Biserica Ortodoxă (din toată lumea) sărbătorește Paștile pe calendarul vechi.

Concluzia e simplă: îndreptarea calendarului a fost una impusă de legile fizicii lăsate de Dumnezeu-Creatorul nostru. Acceptarea îndreptării calendarului în țările ortodoxe a fost una dificilă și de aceea astăzi suntem în situația aceasta de compromis calendaristic, dar nicidecum dogmatic.

Dacă aveți întrebări, sugestii sau corecții, vă rog.

(Claudiu Balan)

Majoritatea informațiilor din această prezentarea au fost luate parțial din articolul: Calendarul bisericesc și stilismul, avându-i ca autori pe: pr. prof. Ene Braniste, pr. prof. Dumitru Radu și pr. Ioan Mircea.