[Fc. cap.20 și 21] Avraam alungă din casă pe fiul său Ismael, după porunca Domnului

Continuăm călătoria noastră în Vechiul Testament cu un noi întâmplări din viața lui Avraam și a Sarrei.

Am ajuns la capitolul 20.

1. Apoi a plecat Avraam de acolo spre miazăzi şi s-a aşezat între Cadeş şi Sur şi a trăit o vreme în Gherara.

Acest episod care urmează să fie povestit acum, cronologic ar fi trebuit să apară înainte de a pleca ei în Egipt. Adică la capitolul 12, versetul 9. Căci acolo zice:

„Apoi s’a ridicat Avram și de acolo s’a îndreptat spre Negheb” (Fc. 12, 9)

Mitropolitul Bartolomeu Anania explică într-o notă de subsol din biblia diortosită de el, că acest episod este o inserție:

„Acest capitol este inserția unui document elohist în trama narativă (firul narativ) iahvistă și prezintă un eveniment paralel cu cel din capitolul 12, versetele 10-20, dar fără să țină seama de cronologia contextului, în sensul că Sarra nu mai era demult femeie tânări. Accentul principal însă cade pe ideea că Dumnezeu intervine la timp întru apărarea moralei amenințate de precauții premature și inutile.

Veți vedea că episodul vorbește despre Sarra care era tânără și atrăgătoare. Ori la acest moment, la capitolul 19, Sarra avea 100 de ani, după precizarea pe care textul o face la vizita celor 3 îngeri.

2. Şi a zis Avraam despre Sarra, femeia sa: „Mi-e soră”, căci se temea să spună: „E femeia mea”, ca nu cumva să-l ucidă locuitorii cetăţii aceleia din pricina ei. Iar Abimelec, regele Gherarei, a trimis şi a luat pe Sarra.

Teritoriul Negheb era în sudul Palestinei, adică a Israelului de astăzi.

Este un eveniment asemănător cu cel din Egipt în care, Avraam intrând într-un teritoriu stăpânit se teme pentru viața lui și a Sarrei și de frică ca el să nu fie ucis și ea răpită, atunci hotărăște să-i zică Sarrei să declare că îi este soră, nu soție. Așa și fac. Dar imediat regele Abimalec auzind de venirea lor și observând frumusețea Sarrei, o ia la el.

3. Dar noaptea în vis a venit Dumnezeu la Abimelec şi i-a zis: „Iată, tu ai să mori pentru femeia, pe care ai luat-o, căci ea are bărbat”.
4. Abimelec însă nu se atinsese de ea şi a zis: „Doamne, ucide-vei oare chiar şi un om drept?
5. Oare n-a zis el singur: „Mi-e soră?” Ba şi ea mia zis: „Mi-e frate!” Eu cu inimă nevinovată şi cu mâini curate am făcut aceasta”.

Obsevați ce interesantă este această discuție. Abimalec, auzind de pedeapsa lui Dumnezeu care urmează să vină asupra lui, zice că nu s-a atins de Sarra și că el este om drept.

6. Iar Dumnezeu i-a zis în vis: „Şi Eu ştiu că cu inimă nevinovată ai făcut aceasta şi te-am ferit de a păcătui împotriva Mea; de aceea nu ţi-am îngăduit să te atingi de ea.

Iar Dumnezeu îi spune că de fapt El l-a ajutat pe Abimalec să nu păcătuiască. Dumnezeu a hotărât mai dinainte ca Abimalec să n-o atingă pe Sarra și apoi tot El i-a dat gând bun lui Abimalec și putere să-și înfrâneze instinctul.

Sfântul Apostol Iacob va spune apoi peste câteva mii de ani că:

„Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. ” (Iacob 1, 17)

Tot binele vine de la Dumnezeu. Tot ceea ce omul face bine, toate câte sporesc în viața lui, toate cele bune ale creației au ca sursă unică pe Dumnezeu. De aceea nu ar trebui nimeni să se mândrească înaintea Lui. Nimeni nu poate spune: „Sunt bun” și „sunt drept” căci de fapt toate bunătatea și dreptatea lui vin de la Dumnezeu, Cel ce susține tot binele în această lume.

Mai țineți minte când a venit acel tânăr la Domnul Hristos și i-a zis:

„Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Marcu 10, 17)

Iar Domnul imediat îl corectează și-i spune:

„Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu.” (Marcu 10, 18)

În afirmația tânărului Domnul Hristos a observat că el se consideră bun, căci a împlinit toate poruncile legii, și de aceea i se adresează Lui cu apelativul „bun”.

Dacă s-ar fi considerat păcătos, tânărul s-ar fi adresat lui Dumnezeu poate cu apelativul: „Învățătorule milostiv”, implorându-i iertarea.

Dar Domnul Hristos amintește întregii umanități că numai Dumnezeu singur este BUN. De ce? Pentru că El vrea binele pentru toți în același timp, și lucrează binele pentru toți deodată, nefăcând deosebire între oameni. Dar omul, oricât de mult ar iubi, n-ar putea dobândi cuprinderea iubirii lui Dumnezeu, și amploarea acțiunilor Lui mereu atot-milostive față de toți oamenii de azi, de ieri și de mâine, cu efecte în veșnicie.

Să nu ne lăudăm cu virtuțile pe care le-am dobândit sau cu faptele bune pe care le realizăm, căci de și-ar ridica Domnul Harul de la noi, într-o clipă am deveni mai răi decât cei mai răi oameni.

7. Acum însă dă înapoi femeia omului aceluia, că e prooroc, şi se va ruga pentru tine şi vei fi viu; iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să mori şi tu şi toţi ai tăi!”
8. Şi, sculându-se Abimelec, a doua zi de dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi şi le-a povestit toate acestea în auz, şi s-au spăimântat toţi oamenii aceia foarte tare.

Dumnezeu îi spune lui Abimalec că omul de la care a luat femeia este prooroc, și că cu atât mai mult nu se cuvenea să-i facă așa ceva. De aceea, de-i va face un bine, acest prooroc se va ruga pentru el. Iar de nu, pedeapsă mare va veni peste el și toți ai casei lui. Abimalec povestește această apariția a lui Dumnezeu înaintea lui, tuturor celor din casă, și toți se miră. Se înfricoșează….

Iată cum Dumnezeu a îngăduit această întâmplare spre sporirea credinței lui Abimalec și a tuturor celor din casa lui.

9. Apoi a chemat Abimelec pe Avraam şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut tu? Cu ce ţi-am greşit eu, de ai adus asupra mea şi asupra ţării mele aşa păcat mare? Tu mi-ai făcut un lucru, care nu se cuvine a-l face!”

Abimalec acuză pe Avraam că l-a ispitit.

10. Şi a mai zis Abimelec către Avraam: „Ce ai socotit tu, de ai făcut una ca asta?”
11. Răspuns-a Avraam: „Am socotit că prin ţinutul acesta lipseşte frica de Dumnezeu şi voi fi omorât din pricina femeii mele.

Auziți motivația lui Avraam! A crezut că în acel ținut lipsește frica lui Dumnezeu. Acolo unde nu este frică de Dumnezeu, acolo nu mai există moralitate. Acolo oamenii nu se mai tem să facă toate blestemățiile lumii… așa cum se întâmpla în Sodoma și Gomora. Nu poate exista o societate liniștită fără morala creștină, fără frica de Dumnezeu.

Occidentul se ambiționează să creeze o lume „bună”, „tolerantă”, dezvoltată, dar fără Dumnezeu.Așa a încercat și comunismul și a ajuns la peste 100 de milioane de crime și multă multă suferință adusă în lume din 1917 și până în 1992, adică 75 de ani.

E interesat de pus acest episod în paralel cu episodul cu faraonul în Egipt, când Avraam face același lucru. Sf. Ioan Gură de Aur explică că Avraam nu era de vină în niciun fel. Erau flămânzi și era secetă și căutau mâncare. Cel mai apropiat loc unde știau că vor găsi de mâncare era Egiptul. Aici de frică să nu fie omorât spune că Sarra îi este soră. Faraon o ia pe Sara, dar spre deosebire de Abimalec, care scapă fără pedeapsă, este pedepsit cu bătăi mari.

„Domnul însă a lovit cu bătăi mari şi grele pe Faraon şi casa lui.” (Fc 12, 17)

Diferența între faraon și Abilamec era că, Faraon chiar a cunoscut-o trupește pe Sarra căci zice: „eu am luat-o de femeie”, iar Abimalec avea  „inimă nevinovată”

Ambele evenimente au fost rânduite de Dumnezeu ca să se întâmple așa. Special ca Domnul să-și arate puterea Sa și să pregătească marele eveniment al exodului, al ieșirii din Egipt a Israelului cu minuni multe, care vor fi auzite de întreaga lume de pe toată harta cunoscută.

Continuăm cu textul Facerii:

12. Cu adevărat ea mi-e soră după tată, dar nu ştiu după mamă, iar acum mi-e soţie.
13. Iar când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, ca să pribegesc, am zis către ea: „Să-mi faci acest bine, şi, în orice loc vom merge, să zici de mine: „Mi-e frate!”
14. Atunci a luat Abimelec o mie de sicli de argint, vite mari şi mici, robi şi roabe şi a dat lui Avraam; şi i-a dat înapoi şi pe Sarra, femeia sa.
15. Şi a zis Abimelec către Avraam: „Iată, ţinutul meu îţi este la îndemână: locuieşte unde îţi place!”
16. Iar către Sarra a zis: „Iată, dau fratelui tău o mie de sicli de argint, care vor fi ca un văl pe ochi pentru cei ce sunt împrejurul tău şi pentru lumea toată. Şi iată că acum eşti socotită dreaptă!”

Abimalec de frica lui Dumnezeu, răsplătește cu multe bogății pe Avraam.

17. Şi s-a rugat Avraam lui Dumnezeu şi Dumnezeu a vindecat pe Abimelec, pe femeia lui şi pe roabele lui, şi acestea au început a naşte.
18. Căci Domnul lovise cu stârpiciune toată casa lui Abimelec, pentru Sarra, femeia lui Avraam.

Ce interesant!

După acest eveniment, totuși Dumnezeu pedepsește temporar pe Abimalec și casa lui cu infertilitate. Dar asta tot pentru a arăta curăția și dreptatea lui Avraam, omul lui.

Căci după rugăciunea lui Avraam, Domnul vindecă pe femeile lu Abimalec.

Am ajuns la capitolul 21.

1. Apoi a căutai Domnul spre Sarra, cum îi spusese, şi i-a făcut Domnul Sarrei, cum îi făgăduise.
2. Şi a zămislit Sarra şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea arătată de Dumnezeu.
3. Şi a pus Avraam fiului său, pe care i-l născuse Sarra, numele Isaac.

În sfârșit Sarra rămâne însărcinată de la Avraam și naște la bătrânețe pe Isaac, exact la momentul spus de cei 3 îngeri în vizita lor.

Este interesant cum Avraam își numește fiul Isaac (adică „El va râde”) pentru a-și aduce aminte mereu, și el și Sarra că au ezitat să creadă în cuvintele Domnului. Strigarea zilnică a lui isaac cu acest nume, era practic o invitație spre o credință și mai mare. Căci greul abia urma! iar Avraam avea nevoie de muuuuult mai multă credință decât până acum.

5. Avraam însă era de o sută de ani, când i s-a născut Isaac, fiul său,
6. Iar Sarra a zis: „Râs mi-a pricinuit mie Dumnezeu; că oricine va auzi aceasta, va râde!”
7. Şi apoi a adăugat: „Cine ar fi putut spune lui Avraam că Sarra va hrăni prunci la sânul său? Şi totuşi i-am născut fiu la bătrâneţile sale!”
8. Şi crescând copilul, a fost înţărcat. Iar Avraam a făcut ospăţ mare în ziua în care a fost înţărcat Isaac, fiul său.
9. Văzând însă Sarra că fiul egiptencii Agar, pe care aceasta îl născuse lui Avraam, râde de Isaac, fiul ei,
10. A zis către Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu, Isaac!”

Urmează iarăși un episod care arată o latură negativă a Sarrei și a lui Avraam, dar totuși altceva e în spate…

11. Şi s-au părut cuvintele acestea lui Avraam foarte grele pentru fiul său Ismael.
12. Dumnezeu însă a zis către Avraam: „Să nu ţi se pară grele cuvintele cele pentru prunc şi pentru roabă; toate câte-ţi va zice Sarra, ascultă glasul ei; pentru că numai cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi.

Interesant că Domnul insistă ca urmașii lui Avraam să fie numai din fii lui născuți de femeia sa legitimă, nu și de roaba femeii sale. În paralel vom vedea că peste ani de zile, Iacob, zis și Israel, își va naște pe cei 12 fii ai săi din 2 femei și din roabele celor 2 femei ale lui.

Dar aici Domnul nu îngăduie pe Ismael, fiu de roabă (de sclavă) să fie considerat „al casei” lui Avraam.

De ce?

Pentru că Isaac ca fiu, simbolizează pe Fiul lui Dumnezeu, Unic fiu al Tatălui din ceruri.

Așa cum doar cei din Isaac sunt urmașii lui Avraam, așa doar cei care cred în Fiul vor moșteni împărăția cerurilor. De altfel, Domnul Hristos Însuși se va referi la acest episod.

Iată ce spune:

3. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi?
4. Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.
5. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.
6. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. (Ioan 8, 33-36)

Avraam va alunga din casa sa pe Ismael, după porunca Domnului. Tocmai pentru a arăta că fiul născut dintr-o roabă e rob, iar ceea ce se naște din păcat e tot robie. Iar libertatea vine doar prin relația directă, legitimă, cu Tatăl prin Fiul. Doar Fiul ne poate elibera din păcatele noastre.

13. Dar şi pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare, pentru că şi el este din sămânţa ta”.
14. Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.
15. Când însă s-a sfârşit apa din burduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine.
16. Şi ducându-se, a şezut în preajma lui, ca la o bătaie de arc, căci îşi zicea: „Nu voiesc să văd moartea copilului meu!” Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasul şi a plâns.
17. Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: „Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este!
18. Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!”
19. Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă şi, mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.
20. Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu, şi s-a făcut vânător.
21. A locuit deci Ismael în pustiul Faran şi mama sa i-a luat femeie din ţara Egiptului.
22. În vremea aceea, Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, au zis către Avraam: „Dumnezeu e cu tine în toate câte faci.
23. Jură-mi, deci, aici pe Dumnezeu că nu-mi vei face strâmbătate nici mie, nici fiului meu, nici neamului meu; ci, cum ţi-am făcut eu bine ţie, aşa să-mi faci şi tu mie şi ţării în care eşti oaspete!”
24. Răspuns-a Avraam: „Jur!”
25. Dar a mustrat Avraam pe Abimelec pentru fântânile de apă, pe care i le răpiseră slugile lui Abimelec.
26. Iar Abimelec i-a zis: „Nu ştiu cine ţi-a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai spus nimic, nici eu n-am auzit decât astăzi”.
27. Şi a luat Avraam oi şi vite şi a dat lui Abimelec şi au încheiat amândoi legământ.
28. Apoi Avraam a pus de o parte şapte mieluşele.
29. Iar Abimelec a zis către Avraam: „Ce sunt aceste şapte mieluşele, pe care le-ai osebit?”
30. Răspuns-a Avraam: „Aceste şapte mieluşele să le iei de la mine, ca să-mi fie mărturie, că eu am săpat fântâna aceasta!”
31. De aceea s-a şi numit locul acela Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat ei amândoi.
32. Şi după ce au făcut ei legământ la Beer-Şeba, s-a sculat Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, şi s-au întors în ţara Filistenilor.
33. Iar Avraam a sădit o dumbravă la Beer-Şeba şi a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului celui veşnic.
34. Şi a mai trăit Avraam în ţara Filistenilor zile multe, ca străin.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)